|
Nelea Motricală: Acasă ai mai multă libertate de acţiune
Nelea Motricală este o tânără din Chişinău, care, odată cu absolvirea liceului în 2005, a ales Olanda pentru a-şi continua studiile. A făcut Facultatea de Business şi Administrare la Universitatea Erasmus din Rotterdam. După absolvire, în 2010, a revenit în Republica Moldova şi a pus pe roate o afacere proprie în domeniul turismului. Acum activează la un Centru de dezvoltare şi susţinere a antreprenorilor. Ce a făcut-o pe Nelea Motricală să se reîntoarcă în Moldova aflaţi din materialul realizat în cadrul campaniei „Europa în Ţara Mea", lansată de postul public de televiziune Moldova 1.
„Am avut ideea și provocarea să rămân acolo, mă gândeam să continui să fac masterul. Doar că atunci când am revenit, atât părinții mei, cât și dragostea de atunci, am înțeles că mai e ceva ce mă ține de Moldova. Moldova are o perspectivă foarte bună, e posibil să crești, pe piața Europei e mai greu să crești, deoarece acolo concurența e mult mai mare, cam toate nișele sunt ocupate. Și atunci, dacă începi propria ta afacere e mult mai greu să crești, doar dacă vii cu o inovație. Dacă te înveți să faci afacere în Moldova, la sigur că o să îți fie mult mai ușor în Europa, pentru că deja ai o imunitate pentru anumite chestii", a opinat antreprenoarea.
Tânăra e de părere că fiecare țară are neajunsurile sale, dacă aici avem unele neajunsuri, în altă parte identificăm alte neajunsuri. „Mi-am dat seama că nu există o țară perfectă, pentru mine e șocant că lumea nu înțelege că acasă la tine ai parte de mai multă libertate, deoarece se vorbește limba pe care o vorbești și cei din jur te înțeleg. Ai mai multă libertate de acțiune, pe când în străinătate, oricât de bun nu ai fi, ești privit diferit".
„Cred că este un pic de confuzie în ceea ce percepem noi european: libertate, democrație. Cred că înainte de toate de a fi european, trebuie să fii om responsabil și cu un înalt grad de cultură. Nici 50 la sută din populație nu ies la alegeri, în Germania rata de ieșire la vot este de 95%, este oare de asta că sunt europeni sau pentru că le pasă de țara lor?", se întreabă protagonista.
„În Europa am găsit mai multă responsabilitate, conștientizarea faptului că schimbarea se face de la tine, dar nu am găsit căldura sufletească și prietenia pe care o găsim în Moldova. Important e să rămânem ce suntem ca națiune, să nu ne uităm valorile noastre și să îmbunătățim ce e posibil. Aș vrea să reușim să rămânem o țară independentă, dar să reușim să aducem la putere oameni care o să aibă valori ale națiunii și nu doar valori personale. Vreau o țară unde copiii mei să se bucure că au rămas aici, sper ca în anii care vin să fie un nou început", a spus în încheiere Nelea Motricală.
Mai multe despre protagonistă aflaţi din seria de materiale video cu genericul „Europa în Ţara Mea", lansată de Moldova 1. O campanie, protagoniştii căreia sunt tinerii care au studiat şi au activat peste hotare, iar revenind în Moldova îşi valorifică experienţa profesională, având încrederea că Europa poate fi edificată în ţara lor de baştină.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1598
- Populația:
- 442 locuitori
Bălţaţi este un sat din cadrul comunei Ţipala, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Ialoveni și la 45 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 442 de oameni. Satul Bălţaţi a fost menționat documentar în anul 1598.
Comentarii
(0)