|
Corneliu Popovici: "Academia de Științe e vîndută pe bucăți"
Corneliu Popovici, fostul ministrul al Educației, a făcut o postare în rețelele sociale, în care menționează că, în prezent, "are loc un proces de distrugere a învățămîntului din țara noastră", notează Noi.md.
"Sîntem martorii unui proces de lichidare sistematică a învățămîntului și cercetării din Republica Moldova, mascat sub eufemismul „reformă de optimizare”. Ceea ce se întîmplă este, de fapt, o amplă operațiune de acaparare a bunurilor publice în beneficiul unor interese obscure.
Un exemplu recent în acest sens este scoaterea la vînzare a unui teren de 6,1 hectare situat în Chișinău, care a aparținut, pînă de curînd, Academiei de Științe a Moldovei. Prețul solicitat pentru acest teren este de 85 de milioane de lei, dar, avînd în vedere amplasarea și suprafața sa, valoarea reală ar putea fi mult mai mare.
Acest episod face parte dintr-un șir lung de acțiuni similare. Clădiri, terenuri și laboratoare, odinioară parte a infrastructurii educaționale și de cercetare, sînt scoase la mezat sub pretextul că „și-au încetat necesitatea menținerii în domeniul public”.
Este alarmant că autoritățile responsabile de educație și cercetare nu par să aibă o viziune pe termen lung pentru aceste sectoare vitale. În loc să investească în dezvoltarea lor, preferă să le desființeze treptat, sacrificînd interesul național în favoarea unor interese particulare {...}", s arată în mesajul fostului ministru.
Corneliu Popovici a mai evidențiat că urmările unei astfel de politici promovate de autorități "sînt grave și de durată".
"Pierdem nu doar clădiri și terenuri, ci și o parte din identitatea noastră națională, precum și potențialul de dezvoltare al țării".
Amintim că anterior ministrul Educației, Dan Perciun, a subliniat că pentru anul de studii 2024-2025, Ministerul Educației își propune să investească în sistemul educațional circa 1,3 miliarde de lei.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1964
- Populația:
- 125 locuitori
Valea Verde este un sat din cadrul comunei Copanca, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Căușeni și la 93 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 125 de oameni. Satul Valea Verde a fost înființat în anul 1964.
Comentarii
(0)