20 septembrie 2024, 16:00 Realitatea moldovenească views 686
Peste trei mii de posturi vacante au fost propuse la Tîrgul locurilor de muncă
20 septembrie 2024, 16:00 Realitatea moldovenească views 686

Peste trei mii de posturi vacante au fost propuse la Tîrgul locurilor de muncă

Peste trei mii de locuri de muncă dint sectorul financiar, IT, imobiliar sau alimentație publică au fost puse la dispoziție celor interesați de un loc de muncă.

Ofertele au fost prezentate de peste 60 de companii la Tîrgul locurilor de muncă organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Au fost oferite salarii între 6000 și 40 de mii de lei. Vizitatorii ne-au spus că sînt interesați de o poziție vacantă care este plătită cu cel puțin zece mii de lei lunar. Pe de altă parte, alții caută un job nu neapărat pentru salariu, dar pentru a acumula experiență.

„Deocamdată, nu pot să spun un salariu exact, pentru că aici pot să afirm că mai mult joacă dorința de a practica în domeniul poliției și acolo nu pot să spun că este un salariu destul de mare”;

„Am venit cu familia în Republica Moldova înaintea începerii războiului din Ucraina. Mai exact după evenimentele din Donbas din 2014, noi deja eram aici. După colegiu, aș vrea să mă înscriu la o facultate cu frecvență redusă și în același timp să lucrez”;

„În prezent, sînt angajată, dar am venit să văd ce oferte sînt la tîrg, mă interesează. Din punct de vedere salarial, nu pot să spun nimic, pentru că se negociază, dar sînt oferte, cred că merită”, au spus cei prezenți la tîrg.

Pe lîngă salarii, angajatorii promit și sporuri de performanță, pentru a atrage cît mai mulți oameni. Ei spun că prezentarea locurilor de muncă la asemenea tîrguri îi ajută să acopere o parte din deficitul forței de muncă.

„În cadrul tîrgului de astăzi avem ca oferte de angajare cusători în confecții, încheietori de tricotaje, operatori care deservesc utilajele de tricotat. Salariile în medie variază de la 8, 9 mii net și avem persoane care primesc și mai mult, 14 și 16 mii”, a declarat Ana Vatavu, reprezentanta unei companii.

„În această zi am venit să promovez profesia de militar. Acest tîrg este foarte important, din motivul că poate influența niște persoane care nu sînt decise de a lua o decizie în privința carierei lor, respectiv noi venim cu o influență și poate o să-i ajutăm cu ceva”, a spus Mihaela Zabulica, sergent.

„Căutăm persoane de linie, începînd de la casieri, bucătari, cofetari, depozitari, agent de securitate. Salariile pentru personalul de linie încep de la 8 mii”, a menționat Tatiana Roșca, manager de formare.

Autoritățile menționează că la astfel de tîrguri persoanele interesate pot să afle din prima sursă despre oportunitățile de angajare.

„Organizăm mult mai multe evenimente de acest gen, încercăm să le organizăm într-un mod mai diferit, în sensul în care să aducem mai mulți angajatori. Am reușit să aducem angajatori care oferă 3000 de locuri de muncă. Să facem comunicare mult mai largă, să atragem cît mai multe persoane care sînt în căutarea unui loc de muncă. Văd foarte mulți tineri, ceea ce mă bucură”, a declarat Alexei Buzu, ministru al Muncii și Protecției Sociale.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a prezentat celor veniți la eveniment informații despre cele șase mii de locuri de muncă disponibile în baza de date a instituției, dar și a acordat servicii de intermediere și ghidare în carieră pentru cei interesați.

„În mare parte noi mizăm pe tineri, ca tinerii să nu plece, să rămînă, să aibă aceste locuri de muncă. Am invitat și studenții de la universități, absolvenți. Am invitat și refugiati care sînt în Republica Moldova și numărul angajărilor nu este atît de mare în rîndul lor”, spune directoarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Raisa Dogaru.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

munca , tirg , posturi vacante

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1774
Populația:
1986 locuitori

Bozieni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Dubovca și Bozieni. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Hîncești și la 50 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 1986 de oameni. Satul Bozieni a fost menționat documentar în anul 1774.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.