|
Nemerenco a răspuns la solicitarea sindicatelor de a majora salariile medicilor
Autoritățile vor continua să majoreze salariile angajaților din domeniul sănătății, a dat asigurări ministra Ala Nemerenco. Șefa de la Sănătate a făcut declarația în plenul Parlamentului, în reacție la cererea sindicatelor care au solicitat o majorare cu 30 la sută, din 1 iulie.
Ala Nemerenco a declarat, de la tribuna centrală a Legislativului, că Guvernul va majora salariile lucrătorilor din domeniul sănătății, fără să precizeze, însă, de cînd și cu cît, notează Noi.md cu referire la moldova1.
„Am fost primul ministru în țara asta cînd am majorat, în 2019, pentru prima dată, foarte multe. În multe țări, indiferent de factorul politic, majorarea salariului este o problemă serioasă. (…) Noi am corectat, în 2021, această insuficiență. În 2022, un an destul de complicat, am majorat salariile toamna, în 2023 am majorat salariile toamna. (…) Nu ne vom opri nici acum. Vom majora salariile, în limitele bugetului pe care ni-l permitem”, a declarat ministra Ala Nemerenco.
În ceea ce privește solicitarea sindicatelor de a majora salariile de funcție a angajaților din domeniul sănătății, precum și personalul medical din domeniul asistenței sociale, cu 30%, ministra Ala Nemerenco a refuzat să comenteze cererea. Oficiala a precizat că o solicitare oficială din partea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova nu a parvenit, deocamdată, în adresa Ministerului.
„Permiteți-mi să nu fac comentarii, pentru că știu dedesubturile acestei declarații. Acest sindicat nu s-a adresat Ministerului Sănătății. Dacă ar fi fost cu adevărat preocupați, depuneau o cerere, cum o făceau în fiecare an. Acum au făcut doar declarația publică. Așteptăm solicitarea lor”, a precizat ministra.
Amintim că Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a solicitat majorarea, începînd cu 1 iulie curent, cu 30%, a salariilor de funcție a angajaților din domeniul sănătății, precum și personalul medical din domeniul asistenței sociale.
Potrivit CNSM, chiar dacă se întreprind unele măsuri de îmbunătățire, sistemul medical din țară se confruntă în continuare cu multiple provocări, cum ar fi deficitul cadrelor medicale, care în anul 2023 a constituit circa 2000 de medici și 3000 de asistenți medicali și moașe, deopotrivă cu vîrsta medie înaintată a personalului medical (20% de medici și 13% de asistenți medicali), mai cu seamă din sectorul rural.
Sursa:
- Ambasadorul s-a adresat cu un avertisment important pentru cetățenii moldoveni din Israel
- În weekendul 21-22 septembrie, Škoda Moldova și Daac Hermes au organizat un eveniment special dedica…
- Compania Viorica Cosmetic, tot mai competitivă pe piața UE ©
- DAAC Hermes a prezentat premiere auto impresionante la Arena Auto Fest 2024 ©
- Moscovici: Amatorii de muzică bună vor avea parte de un concert de excepție la Chișinău, pe 14 septe…
- DAAC Hermes: Premiere exclusive la Arena Auto Fest 2024 ©
- Căutarea cu detectorul de metale: un hobby captivant cu o profunzime istorică
- Hyperborea pe Peninsula Kola (+Foto)
- Amintiri din copilărie
- Globalizarea: proces natural sau o posibilitate alternativă de fragmentare?
- 9 fotografii extrem de amuzante cu animale dintr-un concurs de fotografie umoristică
- Moșia familiei ca multiplicator creativ: o abordare științifică a dezvoltării durabile
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1764
- Populația:
- 7043 locuitori
Cazaclia este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Cazaclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 47 km de municipiul Comrat și la 153 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 7043 locuitori. Satul Cazaclia a fost menționat documentar în anul 1764.
Comentarii
(0)