|
Angajații din sistemul judecătoresc vor ridica salarii mai mari
La 4 aprilie 2023 Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat o hotărîre, în care se aprobă Planul de acțiuni al Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2023.
Una dintre acțiuni vizează consolidarea capacității instanțelor judecătorești, prin prezentarea propunerilor privind majorarea salariului personalului instanțelor judecătorești.
Prin Hotărârea 236/14 din 27 iunie 2023 cu privire la uniformizarea nivelului de salarizare al angajaților secretariatelor Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Supreme de Justiție și personalului instanțelor judecătorești de la toate nivelurile cu salarizarea funcționarilor din cadrul altor puteri în stat, Plenul CSM a solicitat Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova majorarea salariului angajaților sistemului judecătoresc.
În perioada iunie–septembrie 2023 membrii CSM au avut un șir de întrevederi cu Președinta Republicii Moldova Maia Sandu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu, prim-ministru Dorin Recean, ministra justiției Veronica Mihailov-Moraru, ministra finanțelor Veronica Sirețeanu, în cadrul cărora au fost abordate provocările referitoare la salarizarea și finanțarea sistemului judecătoresc, perpetuarea concursurilor de angajare și lipsa candidaților, precum și gradul înalt de vacanțe.
La 26 septembrie 2023 ministerul finanțelor a publicat pentru consultări publice proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2023. Potrivit proiectului vizat urmează să fie revizuit sistemul de salarizare pentru unele categorii de angajați din sistemul justiției.
Astfel, la 5 octombrie 2023 Parlamentul a modificat în prima lectură legea bugetului de stat, majorând, începând cu 1 octombrie 2023, valoarea de referință pentru angajații sistemului, după cum urmează:
- 2500 de lei pentru personalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, al Curții Supreme de Justiție, a Curților de Apel, a Judecătoriilor;
- 2850 de lei pentru judecători și inspectorii-judecători;
- 3000 de lei pentru lei pentru judecătorii din cadrul CSJ şi al CSM;
- 3600 lei pentru membrii judecători din cadrul CSM, care au promovat evaluarea prevăzută de Legea nr. 26/2022, precum și pentru ceilalți judecători candidați care au promovat această evaluare, dar nu au fost aleși în funcția de membri ai CSM, și judecătorii din Curtea Supremă de Justiție, care au promovat evaluarea externă conform Legii nr. 65/2023 și care au fost numiți în funcție, precum și pentru ceilalți candidați, conform Legii nr. 64/ 2023 din rândul judecătorilor și procurorilor aflați în funcție, care au promovat evaluarea externă, dar nu au fost numiți în calitate de judecători ai CSJ.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1770
- Populația:
- 2226 locuitori
Baurci-Moldoveni este un sat şi comună din raionul Cahul. Baurci-Moldoveni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Cahul și la 159 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2226 de oameni. Satul Baurci-Moldoveni a fost menționat documentar în anul 1770.
Comentarii
(0)