|
Când vor fi conducătorii auto testați narcologic, în stradă
În condițiile în care consumul de droguri atinge, de la an la an, recorduri noi, Ministerul Afacerilor Interne își propune să testeze șoferii nu doar la alcool dar și la droguri.
Anterior, Guvernul a dat undă verde pentru folosirea Drugtestelor, dar mai este nevoie și de votul din Parlament pentru ca procedura să poată fi aplicată pe deplin.
În acest moment, Inspectoratul General al Poliției deține zece aparate de testare narcologică, Drugtest 5000, care au fost donate de către Ambasada Germaniei în anul 2016, transmite Știri.md, cu referire la tv8.md.
„Cu părere de rău, ele din 2015 nu au fost utilizate și ne dăm bine seama că acele omologări care sînt necesare pentru utilizarea unui astfel de aparat cumva au expirat. Dar de curînd am inițiat toate procedurile pentru a fi omologate și standardizate și puse în aplicare de rînd cu celelalte mijloace tehnice omologate în domeniu. Altfel, orice constatare cu acest mijloc, el da, este funcțional, poate să arate, dar atîta timp cît nu există certificatul de omologare, rezultatul va duce la nulitate în instanța de judecată, ceea ce nu ne dorim”, ne-a spus șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.
Ministrul de Interne spune că va exista mai întîi o acțiune pilot, prin care se va testa nivelul de pregătire a agenților pentru a folosi corespunzător dispozitivele de testare.
Prin modificarea legislației, poliția vrea să consolideze siguranța traficului rutier prin prevenirea și combaterea infracțiunilor comise sub influența substanțelor interzise, fiind planificate, circa 100 de milioane de lei pentru următorii trei ani.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1762
- Populația:
- 3821 locuitori
Slobozia este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Slobozia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Ștefan Vodă și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3821 de oameni. Satul Slobozia a fost menționat documentar în anul 1762.
Comentarii
(0)