12 iulie 2023, 16:00 Realitatea moldovenească views 1590
Iuri Răileanu:
12 iulie 2023, 16:00 Realitatea moldovenească views 1590

Iuri Răileanu: "Moldova este cel mai bun loc de pe Pămînt"

Moldova a trecut prin mari încercări, dar este cel mai bun loc de pe Pămînt pentru cei născuți aici și ei nu vor putea trăi fără acest pămînt.

O astfel de opinie, într-un interviu pentru Noi.md, a exprimat Iurie Răileanu, fondatorul primului și unicului muzeu al florilor - ”Casa Florilor”, care se află în satul Branești, raionul Orhei.

”Dacă Dumnezeu ne-a dat nouă să ne naștem în Moldova... Acesta este pămîntul nostru și este absolut inevitabil ca să fim aici. Mie îmi pare rău că unii pleacă peste hotare și muncesc acolo pentru a-și face o viață mai bună materială și cînd revin în RM își uită și limba. Am vorbit de multe ori - vorbesc cu mine în limba italiană. Le zic: „Stați puțin, vorbiți cu mine în limba maternă, nu mă nebuniți de cap”. E foarte bine să muncești peste hotare, dar dacă ar veni și am depune toți un efort, pentru a munci acasă, n-am pleca noi în Europa, dar am aduce Europa acasă”, a menționat el.

Iurie Răileanu a subliniat că atunci n-am mai spune că acasă e greu de trăit.

Potrivit lui, într-un final toți tind acasă, pentru că ajungem la o vîrstă cînd vrem să fim...

”Noi venim la cimitir de Paștele Blajinilor și îngrijim, dăm pomene. Restul anului, cimitirul este inundat de buruiene. Veniși, copii, acasă lîngă părinții voștri, lîngă bunei, la străbunii voștri care sînt îngropați și aveți grijă tot anul de cimitir, nu o dată pe an. Asta e foarte important, pentru că noi nu avem rezistența să ne menținem fără pămîntul acesta, pentru că dacă era să fii tu italian, te nășteai în Italia, dar tu te-ai născut în Moldova și Moldova nu este cu nimic mai urîtă decît Italia. A fost mai necăjită, dar nu e o problemă. Sper că „Casa Florilor” va înflori toată Moldova”, a declarat Iurie Răileanu.

El a menționat că asociază cuvîntul „acasă” cu mirosul pîinii scos de mama din cuptor, cînd cocea opt tăvăli.

”Iar bunica făcea o pîine atît de mare, încît trebuie să strice gura cuptorului ca să o poată scoate, pentru că creștea foarte mult. Și era o tradiție frumoasă în copilărie. Mama ne spunea că trebuie să fie liniște, să nu se certe nimeni, pentru că altfel nu va crește pîinea”, a spus fondatorul primului și unicului muzeu al florilor - ”Casa Florilor”.

Fiind întrebat de ce pentru ei nicăieri nu-i ca acasă, el a răspuns: ”Dar eu aș întreba altfel: Cei care sînt peste hotare cred că acolo este mai bine decît acasă? Cum poate fi mai bine, dacă aici este rădăcina ta. Tu de aici ai pornit și asta este imposibil. Dacă tai rădăcinile, nici frunze copacul nu mai are. Asta e! Și da, mai bine decît acasă nu este nicăieri. Las să fie mai greu, dar e acasă”.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Moldova , Pamint

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1846
Populația:
1079 locuitori

Tîrgul-Vertiujeni este un sat şi comună din raionul Floreşti. Tîrgul-Vertiujeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Florești și la 143 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1079 de oameni. Satul Tîrgul-Vertiujeni a fost menționat documentar în anul 1846.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.