|
Rusia este îngrijorată de lipsa progresului în reglementarea transnistreană
Reprezentantul Permanent al Federației Ruse la OSCE, Aleksandr Lukașevici, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa progreselor în mai multe domenii în soluționarea conflictului transnistrean, menționînd că Rusia continuă să îndeplinească fidel rolul de mediator și garant în acest proces. Poziția diplomatului a fost publicată pe pagina Misiunii Permanente ruse pe Twitter.
"Sîntem îngrijorați de lipsa progreselor în reglementarea transnistreană în mai multe domenii concrete, inclusiv în ceea ce privește implementarea pachetului Berlin-Plus. Rusia va continua să îndeplinească cu fidelitate rolul de mediator și garant al reglementării transnistrene", a subliniat Lukașevici. El a mai menționat că reuniunea Ședinței permanente pe probleme politice în reglementarea transnistreană în formatul "5+2" (Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia, Ucraina, precum și observatori din UE și SUA) în acest an nu a avut loc.
În cadrul negocierilor în formatul "5+2" de la Berlin în 2016 și Viena în 2017, părțile au ajuns la un acord cu privire la mai multe probleme de conflict. Cu toate acestea, apoi procesul a început să se oprească pe fundalul campaniilor electorale din Moldova din 2019, iar în 2020, în timpul pandemiei de coronavirus, părțile nu au putut organiza nici o rundă, iar în stare se suspans a rămas și o serie de acorduri între cele două maluri ale Nistrului. La începutul lunii iunie a acestui an, în Chișinău și Tiraspol au venit reprezentanți ai mediatorilor din Rusia, Ucraina și OSCE și observatori din Statele Unite și UE, care au declarat necesitatea reluării procesului de negocieri.
La 17 noiembrie, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferințe de presă în urma întrevederii cu vicepremierul și ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, a menționat că Moscova înregistrează interesul Chișinăului pentru reluarea anticipată a negocierilor privind reglementarea transnistreană în formatul "5+2".
Șeful nerecunoscutei Republici Moldovenești Nistrene (RMN), Vadim Krasnoselski, a subliniat într-un interviu acordat TASS pe 13 decembrie că Tiraspolul este deschis dialogului cu Chișinăul și insistă asupra reluării acestuia. La rîndul său, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat anterior că nu planifică să se întîlnească cu conducerea Transnistriei.
Sursa:
- Guvernul organizează Tîrgul locurilor de muncă
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Au fost făcut publice detaliile operațiunii de evacuare a cetățenilor moldoveni din Liban
- Anunț important al Ambasadei Republicii Moldova în Israel
- Update: Cîți moldoveni au cerut să fie evacuați din Liban
- Planeta a început să trăiască într-o altă dimensiune
- Această plantă face parte din rândul celor mai remarcabile ierburi tămăduitoare!
- Minunea arhitecturală a Indiei — vechiul puț Rani-ki-vav (+Foto)
- Cel mai înfricoșător lucru pentru un om este să devină un adormit cu ochii deschiși – Suhomlinski
- În Norvegia, numărul mașinilor electrice a depășit pentru prima dată numărul autoturismelor pe benzi…
- Stejarul de 900 de ani se află în parcul Fredville din Marea Britanie
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1620
- Populația:
- 149 locuitori
Bularda este un sat din cadrul comunei Dereneu, raionul Călăraşi. Satul Bularda se află la distanţa de 34 km de orașul Călăraşi și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 149 de oameni. Localitatea este menționată documentar în anul 1620.
Comentarii
(0)