În Moldova va crește salariul minim
Moldova a ocupat ultimul loc în clasamentul țărilor europene privind nivelul salariului minim în 2013. Acest lucru este ilustrat de către datele prezentate de experți de la agenția "RIA Evaluare".
Potrivit ratingului, cel mai înalt nivel al salariului minim se înregistrează în Luxemburg, Belgia, Olanda, Irlanda și Franța. Țara noastră se află pe locul 27, ultimul, în urma Kazahstanului, Ucrainei și Belarusului.
Vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Mihai Hîncu, a relatat pentru NOI.md că, în prezent, în Republica Moldova minimul de existență este de 1500 de lei, în timp ce salariul minim în sectorul real al economiei este de 1300 de lei, în sectorul public – 800 de lei. "Salariul minim în Republica Moldova este foarte scăzut. Noi am ajuns la un acord cu Guvernul ca timp de doi ani, să aducem, în etape, salariul minim la nivelul de subzistență. De asemenea, vrem să obținem ca în Moldova, ca și în alte țări, minimul de existență să fie elaborat anual în funcție de inflație și consfințit prin legislație. Sperăm ca pînă în 2014, salariul minim să corespundă costului de trai", a spus Hîncu.
Viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Sergiu Sainciuc, consideră că, în termen de doi ani, este imposibil a majora salariul minim pînă la nivelul de subzistență. "Totul depinde de starea economiei și fondul de salarii din țară, iar aceasta încă nu s-a schimbat. A fost elaborat un proiect al politicii de salarizare pentru următorii trei ani și, potrivit calculelor, acest lucru necesită cîteva miliarde de lei”, a adăugat viceministrul.
Pentru majorarea din acest an a salariului minim, bugetul prevede 153 milioane de lei. Potrivit viceministrului, de la 1 mai, retribuțiile angajaților din sectorul real al economiei vor fi ridicate de la 1300 la 1400 de lei, iar de la 1 iunie, pentru lucrătorii din categoria I – de la 800 la 900 de lei.
Sursa: NOI.MD
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1552
- Populația:
- 1571 locuitori
Covurlui este un sat şi comună din raionul Leova. Covurlui este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Leova și la 75 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1571 de oameni. Satul Covurlui a fost menționat documentar în anul 1552.
Comentarii
(0)