23 septembrie 2021, 14:00 Realitatea moldovenească views 2479
Activitatea bisericilor, limitată din 1 octombrie
23 septembrie 2021, 14:00 Realitatea moldovenească views 2479

Activitatea bisericilor, limitată din 1 octombrie

Din 1 octombrie intră în vigoare noi restricții care vor fi aplicate în mod diferențiat pentru fiecare localitate în parte în dependență de codul de pericol (verde, galben, portocaliu, roșu) atribuit de Agenția de Sănătate Publică.

Astfel, pentru localitățile în care va fi instituit Cod galben, portocaliu sau roșu devine obligatoriu prezentarea Certificatului COVID-19.

Totodată, desfăşurarea activităţii cultelor religioase, ce ţine de organizarea întrunirilor cu caracter religios, oficierea slujbelor şi a rugăciunilor cu caracter colectiv sau privat, a serviciilor divine sau a altor evenimente tradiţionale religioase cu respectarea următoarelor măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19:

  • organizarea, dacă condițiile meteo permit, a activităților religioase oficiate de către slujitorii de cult în aer liber cu menţinerea distanţei fizice de 1 (unu) metru între persoane și purtarea măștii de protecție;
  • admiterea în interiorul lăcaşurilor de cult a unui număr limitat de persoane, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 m2 pentru fiecare persoană şi o distanţă fizică de siguranţă de minimum 1 (unu) metru între persoanele participante la activităţile religioase (cu excepţia slujitorilor de cult). Fluxul de persoane va fi dirijat astfel încât să se evite formarea aglomeraţiilor. Slujitorii de cult vor asigura respectarea strictă de către toate persoanele ce intră în lăcaşul de cult a prevederilor prezentului subpunct;
  • instalarea la intrare în lăcaşul de cult, în locuri vizibile şi accesibile, a dozatoarelor cu soluţie dezinfectantă pe bază de alcool pentru respectarea igienei mâinilor. La intrarea în lăcaşul de cult şi în locul de organizare a slujbelor, fiecare persoană este obligată să îşi dezinfecteze mâinile;
  • purtarea obligatorie a măştii de protecţie pe toată durata aflării în interiorul lăcaşului de cult. Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul;
  • plasarea, la loc vizibil, a informației privind regulile de distanţare fizică, de evitare a aglomeraţiilor, de acces limitat în lăcaşurile de cult şi în locurile de organizare a slujbelor (inclusiv numărul maxim admis de persoane aflate concomitent în lăcaşul de cult), precum şi despre obligativitatea purtării corecte a măştii de protecţie, respectării igienei mâinilor şi a etichetei tusei şi a strănutului. Slujitorii de cult vor monitoriza respectarea de către toate persoanele aflate în lăcaşul de cult a regulilor stabilite;
  • monitorizarea stării de sănătate a slujitorilor de cult la începutul zilei de muncă. În caz de depistare a unor simptome specifice infecţiei respiratorii acute persoana nu este admisă la oficierea slujbelor, se autoizolează şi informează medicul de familie;
  • evitarea contactului şi a sărutării obiectelor de cult;
  • neadmiterea consumului produselor alimentare, inclusiv a oferirii acestora, în incinta lăcaşului de cult;
  • promovarea salutului între credincioşi şi slujitorii de cult exclusiv prin plecarea capului şi închinăciune, fără îmbrăţişări;
  • binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanţă de cel puţin 1 (unu) metru;
  • dezinfectarea periodică, o dată la 3-4 ore, a obiectelor sau suprafeţelor de contact frecvent (mânerele uşilor, balustradele, scaunele etc.);
  • îndemnarea persoanelor din grupurile de risc, celor vârstnice şi cu boli cronice, să evite locurile aglomerate şi să facă rugăciunea de acasă;
  • evitarea organizării pelerinajelor.

Notă

Prin certificat Covid-19 se înțelege oricare din următoarele documente:

  • certificatul de vaccinare împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare (pe suport de hîrtie sau în format digital); dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puțin 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • concluzia medicală care confirmă că persoana a suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19;
  • actul confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19 este valabil pe durata perioadei de 90 zile din data efectuării investigației; rezultatul unui test diagnostic la COVID-19 (test rapid de diagnostic AgSarsC-oV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înainte sau test PCR la COVID-19 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte).

Textul integral al hotărîrii poate fi citit aici.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

restrictie , biserica , coronavirus

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1420
Populația:
2836 locuitori

Selişte este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Selişte și Păruceni. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Nisporeni și la 78 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2836 de oameni. Satul Seliște a fost menționat documentar în anul 1420.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.