|
Pompierii moldoveni detașați în Grecia și-au încheiat misiunea în această țară
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/, detașați în Grecia, și-au încheiat misiunea în această țară.
Potrivit Serviciului de presă al IGSU, pompierii moldoveni au stins incendii forestiere pe insula Evia, unde în comun cu colegii romîni au identificat focare de ardere, au lichidat incendii și au salvat animale. Pe parcursul misiunii în statul elen, angajații IGSU au stins peste 420 de focare de ardere în fondul forestier, au defrișat 22 de arbori, precum și au refulat peste 30000 l de apă.
Toate acțiunile echipei s-au desfășurat pe o suprafață de 300 ha. Salvatorii au fost coordonați de ofițerii eleni.
Misiunea pompierilor moldoveni s-a încheiat pe 15 august după ce au reușit să exercite toate acțiunile propuse. Ulterior, după ce au fost mulțumiți de autoritățile elene, dar și de oamenii civili din zonă, coloana cu cei 25 de pompieri a plecat la drum. Aceștia urmează să ajungă în țară în primele zile ale acestei săptămîni.
Sursa:
- Guvernul organizează Tîrgul locurilor de muncă
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Au fost făcut publice detaliile operațiunii de evacuare a cetățenilor moldoveni din Liban
- Anunț important al Ambasadei Republicii Moldova în Israel
- Update: Cîți moldoveni au cerut să fie evacuați din Liban
- Planeta a început să trăiască într-o altă dimensiune
- Această plantă face parte din rândul celor mai remarcabile ierburi tămăduitoare!
- Minunea arhitecturală a Indiei — vechiul puț Rani-ki-vav (+Foto)
- Cel mai înfricoșător lucru pentru un om este să devină un adormit cu ochii deschiși – Suhomlinski
- În Norvegia, numărul mașinilor electrice a depășit pentru prima dată numărul autoturismelor pe benzi…
- Stejarul de 900 de ani se află în parcul Fredville din Marea Britanie
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1782
- Populația:
- 1319 locuitori
Ciufleşti este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Ciufleşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Căușeni și la 63 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1319 oameni. Satul Ciuflești a fost menționat documentar în anul 1782.
Comentarii
(0)