13 mai 2021, 16:20 Realitatea moldovenească views 3292
Care este adevăratul motiv a ceea ce s-a întîmplat în Orientul Mijlociu
13 mai 2021, 16:20 Realitatea moldovenească views 3292

Care este adevăratul motiv a ceea ce s-a întîmplat în Orientul Mijlociu

Adevăratul motiv a ceea ce s-a întîmplat în Orientul Mijlociu, unde totul a explodat literalmente într-o singură zi, deși unele semne de apropiere a confruntării erau evidente, nu are legătură deloc cu schimbările din Orientul Mijlociu, ci cu schimbările care au avut loc destul de departe de acesta, adică în Statele Unite ale Americii.

Această opinie a fost exprimată de către jurnalistul rus și sovietic, prezentatorul TV, scriitorul și blogger-ul Youtube, Telegram, Leonid Mlecin, transmite Noi.md.

Potrivit lui, există mai multe motive pentru a explica ce s-a întîmplat în Orientul Mijlociu.

"Dar sînt sigur că, de fapt, acestea sînt doar motive. Iar cauza reală nu are legătură cu schimbările din Orientul Mijlociu, ci cu schimbările care au avut loc destul de departe de acesta", a spus Leonid Mlecin.

El a reamintit că administrația de la Washington s-a schimbat, iar Casa Albă are acum un nou stăpîn și sînt declarate alte principii de politică externă.

"Și liderii organizației teroriste Hamas care operează în Fîșia Gaza au văzut o oportunitate de a-și recîștiga pozițiile pierdute", a declarat cunoscutul jurnalist.

Potrivit lui, în ultimii ani în Orientul Mijlociu nu au existat astfel de confruntări, războaie, lansări a mii de rachete, ca acum, deoarece administrația lui Donald Trump și-a declarat clar poziția că Israelul ar trebui să existe în interiorul granițelor existente, un singur Ierusalim - capitala Israelului, arabii palestinieni și evreii palestinieni trebuie să trăiască în diferite state, trebuie de trasat o frontieră finală și apoi de permis Autonomiei Palestiniene să se transforme într-un stat independent cu drepturi depline, iar SUA au promis că vor contribui financiar la realizarea acestui lucru cu investiții uriașe.

Drept urmare, Donald Trump a oprit orice ajutoare pentru organizațiile palestiniene. "Hamas", "Jihadul Islamic" și Administrația Palestiniană s-au simțit inutile pentru oricine, pentru că li s-a refuzat atenția, orice atac terorist era imediat recunoscut drept criminal. Cu toate acestea, odată cu noua administrație a lui Joe Biden, reprezentanții Partidului Democrat din SUA au început să urmărească o politică diferită, să-și declare angajamentul față de drepturile omului, considerîndu-l cel mai important lucru.

În plus, ei au o atitudine mult mai complicată față de Israel decît republicanii, iar dacă Partidul Republican american susține Israelul, atunci în rîndul Partidului Democrat american există reprezentanți ai unor opinii diferite în această privință, există senatori cu viziuni de stînga care condamnă Israelul, iar alții urăsc Israelul.

"Și Hamas a văzut acest lucru ca o șansă de a reaminti oamenilor despre existența sa, de a le atrage atenția, de a vedea în ei parteneri, pentru a organiza întîlniri, negocieri, au văzut o șansă de a reveni în politica mare. Iar moartea propriilor civili nu a avut niciodată nici o importanță pentru liderii organizațiilor teroriste", a subliniat Leonid Mlecin.

El a vorbit pe larg despre această problemă pe canalul său YouTube "История", discutînd pe tema: Cine într-adevăr are nevoie de un nou război împotriva Israelului?".

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Israel , Palestina , război

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1633
Populația:
2175 locuitori

Isacova este un sat şi comună din raionul Orhei. Isacova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de oraşul Orhei şi la 57 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2175 de oameni. Satul Isacova a fost menționat documentar în anul 1633.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.