Pentru R. Moldova a intrat în vigoare Acordul de comerţ liber cu cinci ţări din CSI
Acordul privind zona de comerţ liber între ţările membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), semnat în anul 2011 la Sankt-Petersburg şi ratificat de Parlamentul Republicii Moldova pe 27 septembrie 2012, a intrat anul curent în vigoare pentru ţara noastră, informează MOLDPRES.
Inga Ionesii, şefa Direcţiei generale politici comerciale a Ministerului Economiei, a declarat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că "intrarea în vigoare a Acordului va dinamiza relaţiile comerciale regionale, va facilita atragerea investiţiilor, precum şi schimbul de tehnologii şi inovaţii între statele semnatare, membre ale CSI. Pînă la acest moment, Acordul a fost ratificat de Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Armenia, Kazahstan şi Republica Moldova".
Documentul conţine prevederi similare cu celelalte acorduri încheiate de ţara noastră în cadrul Acordului Central European al Comerţului Liber (CEFTA), adaptat la specificul relaţiilor comerciale din cadrul CSI, însă cu unele îmbunătăţiri, ce vor contribui la asigurarea unui cadru stabil cu statele CSI printr-o bază juridică simplificată pentru operaţiunile comerciale şi un nivel mai ridicat de transparenţă, prin includerea unor prevederi conforme acordurilor OMC, a precizat sursa citată.
Noua redacţie a Acordului privind zona de comerţ în cadrul CSI presupune facilitarea comerţului regional prin îmbunătăţirea relaţiilor comerciale între statele semnatare, păstrarea taxei vamale zero la peste 10 mii grupe de mărfuri, prevede eliminarea graduală a taxelor pentru produsele care fac excepţie din regimul de liber schimb, precum şi neaplicarea noilor restricţii în comerţ. Datorită noului Acord este redus numărul de acorduri existente bilaterale, ce reglementează relaţiile comercial-economice cu ţările din CSI. Totodată, Acordul prevede mecanismele de soluţionare a litigiilor comerciale în cadrul platformei OMC şi în limitele mecanismelor şi procedurilor agreate de părţi.
De asemenea, Acordul prevede menţinerea taxelor vamale de export la gazul natural, la materia primă pentru industria grea şi pentru lemn din Rusia. Excepţie din regimul de liber schimb este pentru zahăr cu Ucraina.
Odată cu eforturile de avansare în procesul de integrare europeană, cooperarea economică în spaţiul CSI rămîne o dimensiune importantă de promovare a intereselor comercial-economice ale Republicii Moldova, întrucît statele din CSI deţin o pondere de circa 35% din volumul comerţului exterior al ţării noastre. De aceea, pe parcursul ultimilor ani au fost purtate negocieri asupra unui nou Acord de comerţ liber în cadrul CSI, care ar include prevederile tuturor Acordurilor bilaterale existente, adaptate la normele internaţionale din domeniu. "Acordul în cauză nu contravine politicii externe şi interne promovate de Republica Moldova, care are drept obiectiv integrarea europeană şi nici angajamentelor internaţionale asumate de către aceasta", a mai accentuat Inga Ionesii.
În anul 1994 statele membre ale CSI au semnat un document ce prevedea crearea unei zone de comerţ liber în cadrul Comunităţii Statelor Independente. Însă documentul nu a intrat în vigoare, deoarece nu a fost ratificat de către statele membre ale CSI. Între timp, R. Moldova a semnat o serie de acorduri bilaterale de comerţ liber cu ţările membre ale CSI, care însă prevedeau multiple excepţii din regimul de liber schimb. Un nou Acord privind zona de comerţ liber în cadrul CSI a fost semnat la Sankt-Petersburg pe 18 octombrie 2011, fiind ratificat de Parlamentul Republicii Moldova la 27 septembrie 2012, notează MOLDPRES.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1575
- Populația:
- 806 locuitori
Fîntîna Albă este un sat din cadrul comunei Parcova, raionul Edineţ. Satul este situat la o distanță de 14 km de orașul Edineț, la 6 km de stația de cale ferată Brătușeni și 200 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 806 locuitori. Prima atestare documentară a satului cu denumirea Grumăzeni, din ținutul Hotin, datează din anul 1575.
Comentarii
(0)