14 aprilie 2021, 15:00 Realitatea moldovenească views 3172
Scandalul diplomatic în jurul declarației ambasadorului român ia amploare
14 aprilie 2021, 15:00 Realitatea moldovenească views 3172

Scandalul diplomatic în jurul declarației ambasadorului român ia amploare

Publicul larg din Moldova a discutat activ pe rețelele de socializare și a condamnat declarația scandaloasă a Ambasadorului României în țara noastră, Daniel Ioniță, care s-a pronunțat în favoarea "vaccinării moldovenilor nu contra COVID-ului, ci contra moldovenismului primitiv sau contra sentimentelor, pe care le au, la un moment dat, contra României, care sunt moștenite din perioada sovietică".

Această declarație a ambasadorului României a provocat reacții negative pe rețelele de socializare, iar potrivit majorității cetățenilor, după astfel de cuvinte, Daniel Ioniță ar fi trebuit declarat persona non grata sau să-și ceară scuze.

Potrivit directorului de program al Centrului pentru Politici și Reforme, Andrei Lutenco, Ioniță, în calitate de diplomat și oficial, nu ar trebui să-și permită să facă astfel de declarații.

"Dacă spune astfel de lucruri despre cei care sînt, inclusiv, cetățeni ai României, atunci nu este bine din partea lui ca funcționar. Dacă vorbește despre cetățeni ai unui stat străin - atunci ca diplomat. Și asta dacă nu vom citi printre rînduri. Căci de altfel va deveni rău de tot", a scris Lutenco.

Deputatul Parlamentului Republicii Moldova din partea PSRM, Nicolae Pascaru, consideră că Chișinăul oficial ar trebui să trimită o notă de protest autorităților române în legătură cu declarațiile scandaloase ale ambasadorului României, Daniel Ioniță.

”Cred că declarația diplomatului român demonstrează complexul său de inferioritate. Pentru că karma istorică a românilor s-a împiedicat în Moldova, care există de aproape 800 de ani, în timp ce statul român are puțin peste o sută de ani. Sîntem descendenții lui Ștefan Cel Mare, memoria căruia este cinstită și de moldovenii de peste Prut. Și ceea ce a spus domnul Ioniță nu este nou. Voi da acum faptele despre ajutorul fraților noștri. Din 2009, partidele unioniste din România guvernează în țara noastră. Ei au participat la fraudele din BNM, de la Calea Ferată, la concesionarea Aeroportului Chișinău. Și în ciuda tuturor acestor fapte, încercăm să fim diplomați cu ei și să nu ascultăm aceste prostii. Ne amintim de medicamentele care ne-au fost oferite pentru a lupta împotriva covid, și care au fost cu defect. În România a fost deschis un dosar penal în privința livrării lor. Și un fapt din istorie. Cîndva, românii au creat tabere în Transnistria pentru a extermina populația. Și aceasta nu este deloc o fantezie", a spus Nicolae Pascaru.

 Deputatul a menționat că, în același timp, noi divizăm clar poporul român de politicienii români care vin în țara noastră și fură de la noi.

 "Deci autorul atacului senzațional împotriva poporului nostru este pur și simplu o persoană inferioară. El spune cu dispreț - moldovenism. Nu fiți sarcastic, noi sîntem o națiune moldovenească. Iar Ambasadorul trebuie pedepsit. Președintele Maia Sandu este pur și simplu obligată să-l cheme la MAEIE și să trimită o notă de protest autorităților române", a spus Nicolae Pascaru.

La rîndul său, consilierul municipal în CMC din partea PSRM, Alexandru Odințov, consideră că Ioniță demult trebuia declarat persona non grata.

"Ambasadorul României Ioniță nu a ratat ocazia de a da cu piciorul în moldoveni. Cred că a venit timpul să fie declarat persona non grata! Românii nu vor deveni niciodată o națiune mare din cauza incapacității lor de a-și recunoaște crimele și de a se pocăi. Mai mult, ei continuă să se implice în canibalism cultural în privința moldovenilor!", a scris Odințov.

Deputatul PSRM Grigore Novac a menționat în postarea sa că "Ioniță ar trebui să vină cu scuzele de rigoare față de cele peste două milioane de cetățeni care se consideră moldoveni”.

"Nu putem fi de acord cu modul în care unii bucureșteni îi tratează pe moldoveni cu un aer de superioritate și lipsă de respect. Cu mare regret constatăm această atitudine total nediplomatică a Ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță. ( ... ) Este o bătaie de Joc la adresa moldovenilor, a celor care vor să păstreze Republica Moldova, pe care Ambasadorul României vrea să o distrugă prin "vaccinare". Astfel de declarații provocatoare nu contribuie la consolidarea relațiilor de bună vecinătate dintre țările noastre", a spus Novak.

”Nu putem să acceptăm modul în care ne tratează unii de la București cu aere de superioritate și cu lipsă de respect față de moldoveni. Cu mare regret am constatat o atitudine de acest fel, deloc diplomatică, din partea Ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță. (...) Este o atitudine batjocuritoare la adresa moldovenilor, la adresa celor care doresc să păstreze statul Republica Moldova, pe care Ambasadorul român vrea să-l distrugă prin "vaccinare". Astfel de afirmații provocatoare nu pot nicidecum să contribuie la întărirea bunelor relații de vecinătate între țările noastre”, a menționat Novac.

Profesorul și diplomatul Victor Borșevici consideră că Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță și-a demonstrat incompetența în aspectul profesional și educațional, a insultat poporul care l-a primit și adăpostit, precum și a provocat daune semnificative reputației țării pe care o reprezintă, dar și a demonstrat o rară ignoranță a faptelor și evenimentelor istorice care au unit popoarele noastre de mai multe secole.

 Lui se pare logic ca Ministerul Afacerilor Externe al țării înfrățite să atragă cea mai mare atenție la activitatea acestui diplomat. "Ministerul nostru de Externe este obligat să se adreseze colegilor săi cu solicitarea insistentă de a soluționa adecvat acest incident atît de trist și inacceptabil", a spus Victor Borșevici.

 La rîndul său, fostul consilier al Președintelui Republicii Moldova, fostul deputat Mark Tkaciuk consideră că o condamnare publică din partea ambasadorilor Uniunii Europene acreditați în Republica Moldova a declarației omologului său român Daniel Ioniță ar fi un gest măreț.

Mark Tkaciuk a menționat că este foarte dezgustător atunci cînd ambasadorul unei alte țări folosește imagini atît de puternice pentru a-și demonstra propriile idei despre frumos, dar de o sută de ori mai dezgustător atunci cînd un astfel de discurs de ură rămâne fără răspuns - nu numai din partea autorităților oficiale ale Moldovei, ci și din partea "stimaților parteneri europeni".

"Desigur, Ambasadorul României nu trebuie vaccinat în niciun fel împotriva unor astfel de declarații. Nu va fi deloc european și nici uman. O declarație va fi destul", a subliniat Mark Tkaciuk.

Reprezentantul unei companii de consultanță, Marcel Spătari, de asemenea crede că orice stat care se respectă ar fi expulzat demult un astfel de diplomat precum Daniel Ioniță.

"Utilizatorii Facebook nu strigă din cauza declarațiilor sale doar pentru că este român. Imaginați-vă dacă o astfel de declarație ar fi fost făcută de ambasadorul Rusiei", a scris Spătari.

Jurnalistul "Moldova Suverană" Mihai Conțiu a numit declarația lui Ioniță drept "o manieră diplomatică proastă".

Activistul Partidului Nostru, Dmitri Ciubașenco, consideră, de asemenea, că Moldova ar trebui să ceară o explicație României pentru cuvintele lui Ioniță.

De menționat că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova nu a venit deocamdată cu nici o reacție la declarațiile scandaloase ale Ambasadorului României la Chișinău. Redacția Noi.md a solicitat de la MAEIE un comentariu pe această temă.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

scandal , politica , ambasador

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1610
Populația:
2143 locuitori

Izvoare este un sat şi comună din raionul Făleşti. Izvoare este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 20 km de orașul Fălești și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2143 de oameni. Satul Izvoare a fost menționat documentar în anul 1610.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.