|
Guvernul dezminte declarațiile Maiei Sandu despre grîu
Informațiile sînt eronate și acuzațiile aduse sînt nefondate! Astfel ministrul interimar al Agriculturii, Ion Perju, a comentat declarațiile președintelui Maia Sandu privind exportul de grîu din rezervele de stat. Potrivit lui Perju, în prezent, Republica Moldova este asigurată alimentar la toate produsele social importante.
“Totodată, conform prevederilor Legii 104/2020 cu privire la rezervele de stat şi de mobilizare, atribuțiile de administrare a rezervelor de stat, țin exclusiv de competența Agenției Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care este desemnată în calitate de autoritate responsabilă. De asemenea, potrivit art. 11 al aceleiași legi, eliberarea bunurilor din rezervele de stat în vederea împrospătării cu decalaj în timp şi cu titlu de împrumut, cu excepția stocului intangibil (care constituie 30% din cantitate), se realizează pe un termen de pînă la 12 luni, la decizia Agenției Rezerve Materiale în baza unei garanții bancare sau financiare, cuantumul căreia va asigura cantitatea de bunuri scoasă din stocuri, precum și în baza achitării prealabile a plății pentru împrumut, în condițiile lipsei datoriilor față de rezervele de stat”, explică Perju.
Totodată, ministrul a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 12 din Acordul încheiat cu Organizația Mondială a Comerțului, Republica Moldova nu poate institui o restricție la export.
Amintim că și vicepreședintele Parlamentului, deputatul Platformei DA, Alexandr Slusari, a declarat că Sandu dezinformează și nu cunoaște bine cu ce se ocupă instituțiile statului. Slusari spune că informația cu privire la exportul de grîu din rezervele de stat prezentată de șeful statului este una eronată și departe de adevăr.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 231 locuitori
Zloți este o loc.st.c.f. din cadrul comunei Codreni, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Cimișlia și la 51 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 231 de oameni. Loc.st.c.f. Zloți a fost înființată în anul 1910.
Comentarii
(0)