![]() |
Dodon: Îi vom ajunge pe figuranţii în cazul uzurpării puterii oriunde s-ar afla!
Președintele Moldovei, Igor Dodon, este sigur că toate persoanele care figurează în dosarul penal privind uzurparea puterii de stat în perioada 7-14 iunie, nu se vor putea ascunde în străinătate și vor fi reținute oriunde s-ar afla.
Acest lucru a fost anunțat de șeful statului într-un interviu exclusiv pentru „Komsomolskaya Pravda", comentînd informaţia despre pornirea de către Procuratura Generală a unui dosar penal pentru uzurparea puterii în perioada 7-14 iunie, transmite Noi.md.
Răspunzînd la întrebarea ce înseamnă cauza penală inițiată cu privire la uzurparea puterii și dacă există deja un cerc de inculpați în acest caz, președintele Moldovei a menționat că, potrivit informațiilor de care dispune, îşi desfăşoară activitatea un grup comun de procurori și reprezentanţi ai altor organe de anchetă, care colectează informații în ultimele două luni.
„Au început să acumuleze informaţii imediat după ce a fost creată comisia parlamentară corespunzătoare. Acum, acest grup ar trebui să determine rolul fiecăruia dintre reprezentanții Guvernului anterior în această perioadă, rolul fiecăruia în uzurparea puterii. Iar la jumătatea lunii august, cînd Parlamentul îşi va relua activitatea, urmează să fie prezentat un raport privind acţiunile întreprinse", a spus Igor Dodon.
„Și atunci figuranţii din acest dosar vor fi reținuți?", a fost întrebat președintele ţării.„Bineînţeles!", a fost răspunsul acestuia.
Șeful statului a fost întrebat dacă ar fi binevenit să se închidă din timp frontierele pentru potențialii inculpați din dosarul penal pentru uzurparea puterii?
„Cum să fie întemeiat acest gest? Plecarea din țară, despre care vorbesc, în ultimul timp, foarte mulți analiști, se închide pe baza unor cazuri penale concrete. Cauzele penale sînt pornite pe baza unor fapte. Uzurparea puterii înseamnă intentarea de cauze penale pe faptul unei infracțiuni. Dar să închizi aşa de foaie verde frontierele... trebuie să fie un temei, nu?", a notat Igor Dodon.
Președintele a fost întrebat dacă are vreo temere că potențialii inculpați din acest caz penal s-ar putea „evapora" din țară. „Unde s-ar putea ei „evapora"? Pe Lună? Pe Marte? ", a întrebat la rîndul său șeful statului.
La precizarea că s-ar putea scunde în străinătate, de exemplu, în SUA, în Israel, președintele Moldovei a subliniat: „Acest lucru este ireal! Oricine poate fi ajuns oriunde, am vorbit despre asta de mai multe ori! "
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Fotografii interesante ale Romei de la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX (+Foto)
- Plante care explodează (Video)
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1420
- Populația:
- 1313 locuitori
Orașul Bucovăţ este o localitate din raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Strășeni și la 35 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia orașului constituia 1313 locuitori. A fost menționat documentar în anul 1420.
Comentarii
(0)