Diplomele transnistrene vor fi recunoscute în Moldova
Astăzi la Viena, Austria, s-a încheiat încă o rundă de negocieri în formatul "5+2" privind soluționarea conflictului transnistrean. Potrivit reprezentanților Chișinăului și Tiraspolului, părțile au ajuns la un consens privind mai multe aspecte, printre care educația și recunoașterea diplomelor din Transnistria.
Viceprim-ministrul moldovean pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a spus în cadrul unui briefing de presă că acum absolvenții transnistreni, care doresc să-și continue studiile sau să muncească în străinătate, trebuie să depună diploma la Ministerul Educației și să obțină în schimb una nouă, care să confirme finalizarea studiilor. În cazul în care părțile vor ajunge la o decizie finală, absolvenții vor fi scutiți de această procedură.
"Noi apreciem înalt decizia privind recunoașterea absolvenților instituțiilor transnistrene", a spus șeful diplomației transnistrene Nina Ștanski.
De asemenea, au fost abordate probleme legate de activitatea economică externă a agenților economici transnistreni, libera circulație a cetățenilor, cooperarea în sectorul bancar și deschiderea podul rutier peste Nistru în apropierea satelor Bîcioc și Gura Bîcului.
"Am discutat despre problemele cu care se confruntă agenții economici și am ajuns la decizia de a continua această activitate în grupuri de experți. Limitările existente duc la pierderi mari. S-a propus crearea unui subgrup privind cooperarea bancară. Astăzi au fost examinate un șir de propuneri privind circulația persoanelor, transportul și căile ferate", a declarat într-un briefing ministrul de externe al regiunii transnistrene, Nina Ștanski.
Reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului și-au exprimat speranța că, în viitorul apropiat, vor avea loc discuții cu privire la circulația trenului Chișinău - Moscova prin Tiraspol.
"Toate problemele de transport au un caracter complex. La nivelul grupurilor de lucru au fost coordonate măsurile practice pentru optimizarea circulației trenurilor pe ruta Chișinău - Odesa și Chișinău - Moscova. Vom discuta posibilitatea unor modificări în program, reducerea prețurilor la bilete, reducerea timpului de călătorie, creșterea numărului de autovehicule", a declarat Karpov.
Următoarea rundă de negocieri va avea loc în luna noiembrie la Dublin, Irlanda.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1546
- Populația:
- 4044 locuitori
Goteşti este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Constantineşti și Goteşti. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Cantemir și la 138 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4044 de oameni. Satul Gotești a fost menționat documentar în anul 1546.
Comentarii
(0)