|
Dodon a spus cum va „distruge” sistemul lui Plahotniuc
Președintele Moldovei, Igor Dodon, a oferit agenției TASS un interviu, în care a relatat cum noua guvernare va demonta regimul oligarhic, construit de fostul lider al Partidului Democrat, oligarhul Vladimir Plahotniuc, și cum va distruge ea sistemul lui Plahotniuc care a rămas după evadarea sa și nici nu se grăbește să se predea.
Șeful statului a specificat că, totodată, noile autorități se vor ghida de prevederile legale și nu intenționează să folosească metodele lui Plahotniuc, fapt ce ar dezamăgi așteptările cetățenilor care nu-și doresc revenirea fărădelegilor, relatează Noi.md.
Președintele a fost întrebat cum noua guvernare din Moldova va realiza obiectivul trasat privind demontarea regimului oligarhic al lui Plahotniuc, comparabilă cu curățarea grajdurilor lui Augias, și mulți experți locali consideră că este practic imposibil de realizat acest lucru în limitele actualei legislații, iar unii sînt convinși că aici se potrivește orice mijloc, inclusiv cele folosite de precedenta guvernare.
Igor Dodon a replicat că Plahotniuc și-a creat puterea vicioasă mai bine de zece ani, începînd încă pe vremurile Președintelui Vladimir Voronin. Și faptul că el a evadat din țară încă nu înseamnă că sistemul construit de el este distrus.
„Dar nu putem să ne permitem să folosim „ghidul lui Plahotniuc" pentru demontarea acestuia, așa cum ne sfătuiesc unii. Am riscat multe lucruri, spărgînd sistemul, pentru a schimba situația în țară radical. Voi spune direct, dacă Președintele, noua majoritate parlamentară și Guvernul nu s-ar bucura de sprijinul UE, Rusiei și SUA, mulți dintre deputați, la fel ca și șeful statului, cu siguranță, ar ajunge în pușcărie, așa cum deseori li s-a întîmplat oponenților anteriori ai oligarhului. Oamenii au urmat noua guvernare, deoarece au crezut că vremea fărădelegilor nu va mai reveni. Și noi nu putem să le înșelăm așteptările", a specificat Președintele.
Potrivit lui, „sistemul lui Plahotniuc" poate fi divizat în cîteva componente – structurile publice, economia și mass-media.
„Cea mai dificilă situație se atestă în structurile publice, dar aici procesul deja s-a pornit. Ceea ce oligarhul a construit pe parcursul multor ani deja a început să se prăbușească pe fundalul valului de demisii care a pornit acum două săptămîni. Este vorba despre magistrații Curții Constituționale, urmați de șefii Centrului Național Anticorupție, cei din Poliție, șeful Serviciului de Informații și Securitate, Procurorul General, reprezentanții altor structuri de forță, CEC. Sînt convins că vor fi operate remanierile necesare în Guvern, alte structuri, întreprinderile de stat care au fost conduse de interpușii regimului în proces de plecare", a declarat șeful statului.
El a menționat că cel de-al doilea bloc este mass-media, a căreia majoritatea a fost controlată de oligarh. Aici de asemenea se adoptă modificările necesare la legislație, se lucrează cu regulatori. Și cel de-al treilea bloc – cel economic, din care Plahotniuc lua bani pentru necesitățile sale.
„Este vorba despre diverse scheme de contrabandă, și despre întreprinderile publice din care se pompau mijloacele financiare. Aici ne va ajuta să ne clarificăm Consiliul Suprem de Securitate de pe lîngă Președinte din care fac parte președintele Parlamentului, Guvernului și altor instituții publice. El a dispus oamenilor legii să efectueze cercetările necesare și să informeze conducerea țării", a spus Președintele.
Președintele a fost întrebat, dacă nu îi este frică să-și facă dușmani, deoarece schemele de contrabandă despre care el a relatat afectează interesele persoanelor influente din țările vecine, de exemplu transportul de chihlimbar din Ucraina în Hong Kong sau cel de țigări în UE, despre care s-a vorbit la recenta ședință a Consiliului Suprem de Securitate.
„Toate aceste scheme ilegale vor fi nimicite și punct. Țara noastră nu trebuie să fie o portiță pentru contrabandă. În caz contrar inevitabil vom reveni la regimul anterior", a specificat Igor Dodon.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 370 locuitori
Sagaidac este un sat din cadrul comunei Bălţata, raionul Criuleni. Satul este situat la o distanţă de 23 km de oraşul Criuleni şi la 31 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 370 de oameni. Satul Sagaidac a fost întemeiat în anul 1910.
Comentarii
(0)