Merkel – Problema transnistreană poate fi soluţionată
Foto: ziuaveche.ro |
Cancelarul Germaniei Angela Merkel, care a sosit miercuri în Moldova într-o vizită de scurtă durată, este sigură că „problema transnistreană poate fi soluţionată”, transmite agenţia Novosti-Moldova.
„Sînt sigură că problema transnistreană poate fi soluţionată. Este important de a avea voinţă, capacitate şi dorinţă. Multe s-au realizat, inclusiv au fost reluate negocierile în formatul „5+2”. Iată de ce Uniunea Europeană a acordat resurse financiare pentru ambele maluri ale Nistrului”, - a declarat Merkel, rostind o alocuţiune în cadrul întîlnirii de la Palatul Republicii.
Referindu-se la aspiraţiile Moldovei spre integrarea europeană, Cancelarul a menţionat că „alegerea, făcută de populaţia Moldovei pentru integrarea europeană a fost susţinută integral şi plenar pînă în prezent şi va fi sprijinită pe viitor de Germania în toate structurile UE”.
„Moldova are în persoana Germaniei un partener sigur. Promovarea reformelor democratice, instituirea economiei de piaţă şi dezvoltarea ei în ansamblu – sînt sigură că toate problemele, cu care se confruntă astăzi Moldova vor fi soluţionate cu succes şi noi sîntem gata să-i acordăm ajutor în aceasta nu numai prin consilieri în diverse domenii, dar şi cu investiţii”, - a specificat Cancelarul Germaniei.
Comentînd alocuţiunea Angelei Merkel, preşedintele Curţii Constituţionale Alexandru Tănase a declarat pentru AŞ Novosti-Moldova că „nu se poate considera vizita Cancelarului Germaniei în Moldova „o vizită de curtuoazie”.
„Din alocuţiunea ei se poate face concluzia că ea a examinat susţinut cu Primul ministru al Moldovei Vladimir Filat problema reglementării transnistrene”, - a adăugat Tănase.
„Vom aştepta mişcarea din punctul mort după o stagnare de douăzeci de ani a procesului de negocieri pentru soluţionarea problemei transnistrene. Cu atît mai mult că în curînd doamna Merkel se va întîlni cu Preşedintele FR Vladimir Putin, în negocierile cu care această problemă va fi subiect de discuţie. Sînt sigur că vor fi progrese concrete la această temă”, - a conchis el.
Deputatul în Parlament Chiril Lucinschi, la rîndul său, consideră „vizita Cancelarului Merkel o demonstrare elocventă a respectului ei faţă de Moldova şi faţă de societatea civilă a ţării”.
„Aici există şi susţinerea politică a eforturilor Primului ministru Vladimir Filat în aspiraţiile lui proeuropene, precum şi în dorinţa de a se apropia măcar într-un fel de soluţionarea conflictului transnistrean, fie cu paşi mici, dar reali. Desigur, trebuie să ţinem minte că Germania este participantă activă la soluţionarea problemei transnistrene, fapt pe care îl demonstrează iniţiativa de la Meseberg. La fel de elocventă este şi apropiata ei vizită la Moscova”, - a specificat Lucinschi.
În cadrul vizitei sale de lucru în Moldova Cancelarul Germaniei a avut întrevederi cu Preşedintele Nicolae Timofti, liderii fracţiunilor parlamentare şi reprezentanţii comunităţii de afaceri a republicii, precum şi a rostit o alocuţiune la Palatul Republicii şi a depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1890
- Populația:
- 803 locuitori
Mihailovca este un sat din cadrul comunei Prepeliţa, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Sîngerei și la 98 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia satului constituia 803 oameni. Satul Mihailovca a fost menționat documentar în anul 1890.
Comentarii
(0)