|
Democrații reacționează la invitația blocului ACUM: o tentativă de corupere politică
Cei de la blocul ACUM au recurs la o acțiune de șantaj și corupere a deputaților, prin invitarea la discuții separate, au reacționat democrații după refuzul liderilor blocului de a participa la negocieri tripartite.
„Prin acest gest, PAS și PPDA încearcă de fapt să-și acopere o nouă decizie de a refuza dialogul, de a bloca în continuare țara. Cele două partide fac în acest fel încă un pas spre declanșarea alegerilor anticipate și urmează să-și asume răspunderea în fața cetățenilor pentru acest gest iresponsabil, care va arunca țara într-o criză socială profundă, cu efect negativ direct asupra moldovenilor. Constatăm, de asemenea, că cei din PAS și PPDA își înșeală în mod grav electoratul. Mai întîi au desființat blocul ACUM, sub care au fost votați de către cetățeni, iar acum, în loc să lucreze pentru salarii și pensii mai bune, așa cum au promis, ei declanșează războaie politice, acțiuni de șantaj în Parlament și încearcă să destabilizeze țara", spune purtătorul de cuvînt al PDM, Vitalie Gămurari.
Democrații au calificat invitația blocului ACUM drept o tentativă de corupere mascată a deputaților.
„Niciun deputat din fracțiunea PDM nu va da curs acestei tentative mascate de corupție politică și șantaj, exercitate de PAS și PPDA. Denunțăm acțiunea lor și atragem atenția opiniei publice și diplomaților acreditați la Chișinău asupra acestui curs negativ spre care PAS și PPDA deturnează dialogul politic", se mai arată în declarație.
Liderii platformei DA, Andrei Năstase și Maia Sandu, au invitat la discuții deputații altor fracțiuni parlamentare, cu scopul de a examina pachetul de legi privind demitarea mai multor șefi de instituții. Dezbaterile urmează să aibă loc mîine la ora 10.00, la Parlament.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1508
- Populația:
- 1309 locuitori
Flămînzeni este un sat din cadrul comunei Coşcodeni, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Sîngerei și la 102 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1309 oameni. Satul Flămînzeni a fost menționat documentar în anul 1508.
Comentarii
(0)