06 februarie 2019, 16:05 Realitatea moldovenească 2581

Reflecții asupra puterii și soarta Patriei

Auzim destul de des întrebarea: de ce îi alegem ba pe unii, ba pe alții, dar de schimbări esențiale spre bine așa și nu avem parte? Lucrurile nu sînt chiar așa de simple.

De multe ori, cauza nenorocirilor noastre se află în noi înșine și în ignoranța noastră. În faptul că noi nu înțelegem ce este puterea și la ce să ne așteptăm de la ea.

Un mare mister

Conform legilor democrației, puterea sîntem noi, căci anume noi încredințăm altor persoane să ne reprezinte interesele și să ne rezolve problemele. Puterea este rea, atunci cînd noi nu sîntem buni. În realitate, ce este puterea și cum să înțelegem rolul ei profund în societatea noastră? Să reflectăm puțin: ce este puterea într-o societate tradițională, unde valorile sacre stau deasupra celor profane, iar statul este aidoma unei nave cu ancorele, aflate în cer.

Ce principii are puterea și există oare ea obiectiv, separat de subiectul înzestrat cu forța ei? Omul și-a tot pus această întrebare în permanență și nu a găsit un răspuns. Uneori el credea că puterea este un tron. Ideea era următoarea: «Poate, puterea este ceva diferit de om, extern». Alteori: «Poate ea este totuși ceva intern – sînge, carismă, aură, particularitate a voinței sau a conștiinței?». Este o chestiune neordinară, foarte complicată.

Da, puterea este un mare mister. Ea este multilaterală ca și ambițiile oamenilor sau ale unei etnii, ale unui grup religios. Uneori, ea apare ca apanaj al unor aleși ai sorții, în exclusivitate solitari. Uneori unește popoare întregi sau grupuri etno-confesionale. În același timp, puterea este și arhetipul zeului, pe care țarul, guvernantul îl reprezintă pe Pămînt. Sau poate, nici nu este un om, ci reprezentant tainic al lumilor superioare?

Un lucru este cert: cel care deține puterea adevărată, reală, este o ființă față de care fiecare persoană simte venerație și respect enorm. Și nu un respect oarecare, ci un fior în fața unei forțe supreme și, în același timp, dorința arzătoare de a fi implicat în această acțiune, această funcție sacră, dată omului de către zei sau de o oarecare rațiune supremă.

Două chestiuni contează aici. Prima se referă la puterea propriu-zisă, la esența, funcțiile, originea și rădăcinile ei. A doua reiese din prima – omul, rolul lui, misiunea, esența și scopul existenței sale, legătura lui cu lumea zeilor, cu manifestarea supremă, sacră a puterii.

Pentru un credincios, fie el ortodox sau budist, este un lucru evident. Anume așa este, în esență, concepția creștină a puterii. Ideea ei principală – democrația este în iad, iar împărăția - în ceruri.

Ne punem mereu întrebarea despre izvoarele puterii și ale voinței. Reflectăm întotdeauna despre ce este puterea pentru om și ce este omul pentru putere. Timpul pune mereu probleme noi, fără a distruge actualitatea acelora vechi, importanța lor umanitară. Căci întrebarea despre natura puterii este cea mai importantă în multe sfere ale rațiunii umane.

Omul și puterea – două fațete ale aceleiași medalii, două începuturi mereu legate ca niște frați-gemeni, care se hrănesc reciproc și se completează reciproc. Două pivoturi de bază, pe care este construită lumea ca problemă esențială de trai la fel de importante ca timpul și spațiul, cele două categorii, care au atras mințile filozofilor mii de ani în urmă.

Continuarea articoluluui citiți pe noi.md.