|
Agenția pentru Protecția Consumatorilor nu va mai putea interveni atunci cînd zborul a fost anulat sau a întîrziat
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței va rămîne fără competența de a efectua controlul respectării prevederilor legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor în transport aerian.
În schimb, această atribuție va reveni Autorității Aeronautice Civile. Modificările la Regulamentul privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor au fost propuse pentru consultări publice, scrie bizlaw.md.
Prin urmare, dacă nu vi s-au respectat drepturile în timpul zborului sau pregătirii pentru el, inclusiv daca zborul a fost anulat sau a întârziat, sau dacă vi s-a refuzat îmbarcarea împotriva voinței dumneavoastră, va trebui să vă adresați la Autoritatea Aeronautică Civilă pentru a vă apara drepturile de consumator. În prezent, pasagerii pot reclama încalcarea drepturilor în timpul zborului la Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieții.
Autorii spun că modificarea este necesară pentru că Legea privind protecția consumatorilor prevede deja că atribuțiile privind protecția dreptului consumatorilor în domeniul transportului aerian țin de comptența Autorității Aeronautice Civile, iar Regulamentul privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întîrzierii prelungite a zborurilor stipulează că această funcție îi revine Agenției pentru Protecția Consumatorilor. Prin urmare, proiectul vine să uniformizeze prevederile actelor normative și să limiteze posibilitatea interpretărilor duplicitare.
Despre pașii care trebuie întreprinși pentru a vă apara drepturile atunci când zborul a fost anulat sau a întîrziat, citiți aici.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1913
- Populația:
- 288 locuitori
Comarovca este un sat din cadrul comunei Natalievca, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Fălești și la 125 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 288 de oameni. Satul Comarovca a fost întemeiat în anul 1913.
Comentarii
(0)