|
Aviz pozitiv pentru statutul legal al drapelului istoric al Moldovei (Foto)
Comisia națională de heraldică pe lîngă președintele Republicii Moldova a avizat pozitiv proiectul de lege privind conferirea statutului legal drapelului istoric al Moldovei.
Pe 19 aprilie a avut loc ședința Comisiei naționale de heraldică, în cadrul căreia au fost discutate mai multe subiecte, printre care se evidențiază avizarea proiectului de lege cu privire la completarea Legii 217/2010 privind la Drapelul de Stat al Republicii Moldova, elaborat la inițiativa președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.
Scopul proiectului de lege constă în conferirea unui statut legal, precum și în reglementarea juridică a elementelor descriptive a drapelului istoric care a fost purtat de Ștefan cel Mare ca simbol domnesc în ziua de 12 septembrie 1485.
Drapelul istoric reprezintă o pînză pătrată de culoare roșie, purtînd în mijloc un cap de bour de aur, însoțit între coarne de o stea cu cinci raze, la dextra de o roză heraldică și la senestra de o semilună conturnată, toate de aur.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1905
- Populația:
- 200 locuitori
Ursoaia Nouă este un sat din cadrul comunei Tănătarii Noi, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Căușeni și la 63 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 200 de oameni. Satul Ursoaia Nouă a fost menționat documentar în anul 1905.
Comentarii
(0)