25 septembrie 2017, 14:15 Realitatea moldovenească views 3559
Polițiștii se apucă să facă ordine la spălătoriile auto
25 septembrie 2017, 14:15 Realitatea moldovenească views 3559

Polițiștii se apucă să facă ordine la spălătoriile auto

Oamenii legii s-au apucat de capul spălătoriilor auto din capitală.

După documentarea activității unor agenţi economici în sectorul Botanica, unde au fost depistate și ridicate: mijloace bănești necontabilizate, înscrisuri de ciornă, persoane angajate ilegal în cîmpul muncii, precum și probe privind achitarea salariului în plic de către persoanele cu funcții de răspundere din cadrul întreprinderilor.

Materialele acumulate au fost transmise Serviciului Fiscal de Stat, cu solicitarea inițierii controalelor fiscale la întreprinderile menționate.

Ca urmare a controalelor fiscale efectuate, au fost constatate încălcări privind eschivarea de la calcularea și achitarea impozitelor în valoare de peste 300 de mii de lei, fiind emise decizii de încasare a impozitelor şi de aplicare a sancţiunilor.

Totodată, în privinţa persoanelor cu funcţii de răspundere, organul de constatare urmează să se expună dacă încălcările comise cad sub aspectul penal sau contravenţional. Preventiv, administraţia riscă amendă de pîna la 15 000 de lei.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

politia , Chisinau

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1768
Populația:
3803 locuitori

Selemet este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Selemet este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Cimișlia și la 65 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3803 oameni. Satul Selemet a fost menționat documentar în anul 1768.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.