|
De azi, este interzisă circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu numere de înmatriculare transnistrene
De azi, 1 iulie, este interzisă circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu număr de înmatriculare din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender în cazul conducătorilor care dețin permis de conducere al Republicii Moldova și domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, precum și circulația autovehiculelor cu plăcuțe de înmatriculare dintr-o unitate teritorială nerecunoscută de Republica Moldova.
În cazul neconformării cerințelor legale stipulate, Serviciul Vamal avertizează conducătorii respectivelor autovehicule că riscă cu înlăturarea de la conducerea acestora, unitatea de transport fiind indisponibilizată pe teritoriul stației de parcare specială sau celei mai apropiate subdiviziuni de poliție.
Prin derogare, circulaţia respectivelor autovehicule se permite doar în cazul în care acestea sunt în proprietatea agenţilor economici din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender şi dacă conducătorii de autovehicule sunt angajaţi ai acestora.
Amintim că, în perioada de la 1 ianuarie 2017 până la 1 iulie 2017, mijloacele de transport auto clasificate la poziţia tarifară 8703, care au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice rezidente până la data de 1 noiembrie 2016, indiferent de termenul de exploatare, ce au fost declarate prin acţiune, precum şi autoturismele cu plăcuţe cu număr de înmatriculare din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender, deţinute în posesie sau în folosinţă până la 1 noiembrie 2016, indiferent de termenul de exploatare, au putut fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2016.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1790
- Populația:
- 5014 locuitori
Tomai este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Comuna Tomai este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 18 km de municipiul Comrat și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 5014 locuitori. Satul Tomai a fost menționat documentar în anul 1790.
Comentarii
(0)