|
Parlamentul a aprobat Legea cu privire la prevenirea și combaterea terorismului
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat ieri, 23 iunie, în lectură finală, Legea cu privire la prevenirea și combaterea terorismului. Noul act legislativ prevede verificarea pasagerilor companiilor aeriene, dar și crearea organului local de gestionare a crizelor teroriste - Consiliului teritorial antiterorist și instituirea Comandamentului Operaţional Antiterorist.
Potrivit autorităților, verificarea pasagerilor companiilor aeriene are drept scop detectarea tentativelor de părăsire, intrare sau tranzitare a teritoriului ţării de către persoane implicate în activitate teroristă.
Legea prevede și crearea organului local de gestionare a crizelor teroriste - Consiliului teritorial antiterorist, care va fi compus din conducători ai consiliilor raionale, reprezentanţi teritoriali ai Serviciului de Informaţii şi Securitate, ai Inspectoratului General al Poliţiei şi al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale. Totodată, pentru dirijarea şi desfăşurarea operaţiilor antiteroriste va fi instituit Comandamentul Operaţional Antiterorist.
Noua lege completează și lista autorităţilor implicate în procesul de prevenire şi combatere a terorismului, printre care se enumeră: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor; Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene; Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, fiecare în limita competenţelor deţinute.
Prevederile noii legi vizează și răspunderea asociaţiei obşteşti sau religioase ori a unei alte organizaţii pentru desfăşurarea activităţii teroriste; răspunderea presei pentru difuzarea materialelor care cheamă la desfăşurarea activităţii teroriste sau îndreptăţesc desfăşurarea unei astfel de activităţi; inadmisibilitatea utilizării reţelelor de comunicaţii electronice pentru desfăşurarea activităţii teroriste.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 265 locuitori
Zahareuca este un sat din cadrul comunei Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanța de 19 km de oraşul Teleneşti şi la 71 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 265 de oameni. Satul Zahareuca a fost menționat documentar în anul 1910.
Comentarii
(0)