|
MAEIE și-a extins rețeaua consulară onorifică (Foto)
Deschiderea oficială a Consulatului Onorific al Republicii Moldova în Kunda, regiunea Lääne-Viru, Republica Estonia.
La data de 6 septembrie 2016 a avut loc deschiderea oficială a Consulatului Onorific al Republicii Moldova în oraşul Kunda, regiunea Lääne-Viru, Republica Estonia. La ceremonia de inaugurare au participat mai mulţi invitaţi, printre care reprezentanţi ai Parlamentului, Guvernului, ai corpului consular din Estonia şi consuli onorifici ai Estoniei în Finlanda, Guvernatori ai regiunilor Estoniei, oameni de afaceri, reprezentanţi de presă şi membri ai comunităţii de moldoveni.
Consulul Onorific Einar Vallbaum este deputat în Parlamentul Estoniei şi membru al grupului parlamentar de prietenie Estonia-Moldova. În calitate de fost Guvernator al regiunii Lääne-Viru, acesta a semnat acordul de parteneriat şi cooperare cu raionul Criuleni din Republica Moldova, iar în anul 2014 a fost decorat cu „Ordinul de Onoare" de către Preşedintele Republicii Moldova, dl Nicolae Timofti, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de cooperare şi prietenie dintre Republica Moldova şi Republica Estonia.
Datele de contact ale Consulatului Onorific al Republicii Moldova în Kunda, Republica Estonia:
Consul Onorific: dl Einar Vallbaum
Adresa: Selja tee 11, 44105 Kunda, Lääne-Viru, Republica Estonia
Telefon: +372 32 70940
Fax: +372 32 70941
E-mail: lajos@lajos.ee
Ar fi cazul ca MAEIE să-și extindă rețeaua consulară și în statele cu un număr impunător de migranți moldoveni: Rusia, Italia, Canada, Spania, etc.
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1932
- Populația:
- 976 locuitori
Vinogradnoe este o localitate-centru de comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Grigoriopol și la 73 km de Chișinău. Populaţia satului Vinogradnoe alcătuia 976 de oameni în anul 2004. Satul Vinogradnoe a fost înființat în anul 1932.
Comentarii
(0)