12 iulie 2016, 12:00 Realitatea moldovenească views 5506
Moldova ar putea fi cuprinsă de flăcări
12 iulie 2016, 12:00 Realitatea moldovenească views 5506

Moldova ar putea fi cuprinsă de flăcări

Inspectoratul Ecologic de stat a făcut un apel către organele administraţiei publice locale, conducătorii de unităţi agricole și populaţiei, solicitîndu-le tuturor să contribuie la excluderea practicii periculoase și dăunătoare care constă în arderea miriștilor.

Potrivit lui Dmitri Cecan, Inspector principal al Direcției Inspectoratului Ecologic Rîşcani, arderea miriștii este o practică neecologică și deosebit de periculoasă. În afară de faptul că prin incendierea miriștilor solul este grav afectat, specialiștii mai atenționează că flăcările respective sînt adesea foarte greu sau chiar imposibil de controlat, iar sub influența diferitor factori, cum ar fi vîntul sau contactul cu vegetația uscată, focul declanșat astfel ar putea să provoace dezastre de proporții.

"În urma incendiilor cel mai mult suferă stratul de sol fertil în care arde substanţa organică, se distruge microflora şi insectele folositoare, iar pentru restabilire este necesară o perioadă foarte îndelungată", a atenționat Dmitri Cecan.

Potrivit lui "de pe urma incendiilor, în aer sînt emanate substanţe toxice, ca dioxidul de sulf, dioxinele, monoxidul de carbon, oxizii de azot, şi cei mai toxici şi periculoşi compuşi organici de compoziţie complexă. Aceste substanţe chimice pot cauza, chiar şi în cantităţi mici, intoxicaţii ale căilor respiratorii, afecţiuni ale sistemului nervos central, ale mucoasei ochiului, pătrunzînd nu doar în atmosferă, dar şi în solul şi apele din preajmă".

Autoritățile avertizează că arderea miriștilor, a resturilor vegetale şi a deșeurilor este strict interzisă, dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspîndirii unor boli sau dăunători specifici.

Sursa: eurotv.md

Cuvinte cheie:

foc , ecologie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
1835 locuitori

Cuhureştii de Jos este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cuhureștii de Jos și Țipordei. Localitatea se află la distanța de 38 km de orașul Florești și la 157 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1835 de oameni. Satul Cuhureştii de Jos a fost menționat documentar în anul 1437.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.