|
A început perioada de depunere a declarațiilor de venit și proprietăți
Persoanele cu funcții de demnitate publică, judecători, procurori, funcționarilor publici și persoane cu funcție de conducere au obligația depunerii declarațiilor anuale pe venit și proprietăți. Astfel, Comisia Națională de Integritate informează despre faptul că în perioada 1 februarie - 31 martie persoanele prevăzute la art.3 din Legea nr.16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese și art.3 din Legea nr.1264 din 19.07.2002, adică cele enumerate mai sus trebuie să declare controlul veniturilor și al proprietății.
Potrivit legii, conducătorii organizațiilor publice și persoanele desemnate responsabile de colectarea declarațiilor vor asigura buna desfășurare a procesului de depunere a declarațiilor, inclusiv prin punerea la dispoziția personalului a formularelor și acordarea consultanței referitoare la completarea corectă și depunerea în termen a acestora.
Similar anilor precedenți, persoanele responsabile de colectarea declarațiilor vor prezenta în adresa Comisiei declarațiile depuse de către subiecții declarării în original și doar pe suport de hârtie, însoțite obligatoriu de:
scrisoarea de însoțire, semnată de conducătorul organizației publice;
extrasul autentificat din registrele de evidență a declarațiilor de interese personale și a registrului declarațiilor cu privire la venituri și proprietate;
lista subiecților declarării, care nu au depus declarațiile respective în termenele stabilite (informația în cauză va fi prezentată Comisiei imediat după expirarea termenelor – limită prevăzute pentru depunerea declarațiilor de către legile menționate).
Totodată, comisia atenționează că nedepunerea declarațiilor în termenele prevăzute de lege se sancționează cu amenda de la 75 la 150 de unități convenționale, de la 1500 la 3000 lei.
Formularele declarațiilor se regăsesc pe pagina de internet a comisiei cni.md și pot fi descărcate în formatul PDF sau Word.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1892
- Populația:
- 816 locuitori
Mereni este un sat din cadrul comunei Albina, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Cimișlia și la 57 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 816 oameni. Satul Mereni a fost menționat documentar în anul 1892.
Comentarii
(0)