|
Sute de mii de cartuşe şi kilograme de mercur alb, descoperite de poliţie (VIDEO)
Peste 200.000 de cartuşe calibru 5,45 pentru pistoale automate AK şi peste 4,5 kg de mercur alb, au fost depistate de poliţie în cadrul unei operaţiuni de investigare a activităţii unei grupări criminale transnaţionale.
La 28 ianuarie, oamenii legii au anihilat o filieră de desfacere, în interiorul ţării, a muniţiilor militare şi substanţelor radioactive cu efect toxic pronunţat.
Membrii grupării, peste 12 persoane au fost monitorizaţi de polițiști de circadouă luni, ca urmare a existenţei unor suspiciuni privind participarea acestora la crearea şi asigurarea tehnico-materială a altei grupări criminale din țară, precum şi eventualele contacte cu organizaţii similare transnaţionale, inclusiv din regiunea transnistreană.
În cadrul investigațiilor au apărut bănuieli privind iniţierea pregătirilor de atentate şi săvârşirea infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave, cu folosirea armelor şi muniţiilor, inclusiv armelor chimice, cu efect toxic, în vederea destabilizării ordinii publice şi provocării în mediul social a unei crize de linişte şi siguranţă, fapt condiţionat de posibile interese externe.
De asemenea, în cadrul activității operative, forțele de ordine au stabilit, că într-o scurtă perioadă de timp, decembrie 2015 – ianuarie 2016, pe teritoriul ţării a fost constatată apariţia cantităţilor masive de mercur alb şi muniţii militare de ofensivă, predominant de origine rusească, provenite din regiunea transnistreană.
Ca urmare, în cadrul a cinci percheziții domiciliare, forțele de ordine au confiscatarme și muniții, precum și substanțe radioactive.
Poliția a inițiat o cauză penală, iar cei care se vor găsi vinovaţi vor face până la 15 ani de închisoare, sau chiar detenţie pe viaţă în cazul în care se va dovedi scopul organizaţiei criminale de a comite infracţiuni cu caracter terorist.
În prezent, a fost arestată o persoană pe un termen de 30 de zile.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1490
- Populația:
- 573 locuitori
Medeleni este un sat din cadrul comunei Petreşti, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Ungheni și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 573 de oameni. Satul Medeleni a fost menționat documentar în anul 1490.
Comentarii
(0)