04 ianuarie 2016, 14:45 Realitatea moldovenească views 8227
Calendarul Fermierului în ianuarie
04 ianuarie 2016, 14:45 Realitatea moldovenească views 8227

Calendarul Fermierului în ianuarie

În tradiția populară, luna ianuarie este denumită "Gerar" și se spune că este perioada în care se pot face prevestiri despre cum va fi timpul de peste an: dacă în ianuarie nu este ger și zăpadă, atunci vom întâlni gerul și zăpada în lunile martie și aprilie, iar dacă în ianuarie e ger, atunci vara va fi secetoasă și călduroasă. Tot tradiția populară spune și că dacă e timp frumos în ianuarie, atunci vara va fi ploioasă.

Chiar dacă abia au intrat în Anul Nou, fermierii se gândesc deja la primele lucrări agricole. Fie că este vorba despre cultura mare, de legumicultură sau de creșterea animalelor, muncile nu sunt niciodată "puse în cui", iar luna ianuarie este momentul cel mai bun pentru a pregăti și stabili un calendar al anului agricol. Astfel, spre exemplu, în cultura mare, în luna ianuarie se va continua pregătirea profesională a fermierilor agricoli – este momentul în care se poate face documentarea despre noi hibrizi, echipamente, tehnici de prelucrare a solului. Din 15 în 15 zile se face controlul stării de vegetaţie iar când intervin fenomene nefavorabile deosebite (geruri puternice, crustă de gheaţă, băltiri de apă) controlul se va efectua mai des. În ianuarie ne ocupăm de îngrijirea culturilor de toamnă în funcţie de cele constate cu ocazia controlului – spargerea crustei de gheaţă, evacuarea apei prin şanţuri de scurgere.

Culturi de camp

• În ianuarie se face transportul gunoiului de grajd în câmp;
• Este un moment bun pentru a începe aprovizionarea cu seminţe de semănat, îngrăşăminte, insecticide, fungicide;
• Toate seminţele trebuie condiţionate, apoi se iau probe şi se trimit la laboratorul de control al seminţelor;
• Acolo unde este cazul, se pot face ultimele recoltări la porumb, existând exploatații unde nu s-a putut intra cu combina în zilele ploioase din toamnă;
• În locul de depozitare al produselor se face controlul produselor depozitate, se iau măsuri de îngrijire suplimentară.

Legumicultură

• Se procură seminţe, îngrăşăminte chimice, insecto-fungicide necesare în primul rând producerii răsadurilor;
• Se verifică starea culturilor de toamnă, evacuând la nevoie apa de pe culturi;
• Se transportă în continuare gunoiul necesar pentru răsadniţe;
• Se începe amenajarea răsadniţelor;
• Se seamănă în răsadniţe varza timpurie, conopida timpurie şi gulioarele;
• Legumicultorii care au seră pot să înceapă plantatul tomatelor și ardeiului, pentru cultura forțată;
• Se protejează cu folie de polietilenă culturile de frunzoase înființate din toamnă – salată, spanac, ceapă verde, în cazul în care apar geruri uscate.

Viticultură

• Se efectuează un control săptămânal al condiţiilor în care se păstreză materialul săditor viticol;
• Acum se procură materialul necesar pentru mijloacele de susţinere, pesticidele, îngrăşămintele chimice, material de legat;
• Se repară uneltele şi aparatura;
• Se transportă gunoiul la plantaţiile de vie.

Pomicultură

• Se protejează plantaţiile tinere împotriva rozătoarelor;
• Dacă timpul permite se pot executa tăieri de fructificare la speciile de sămânţoase;
• În plantaţiile pe rod se poate efectua curăţirea pomilor prin răzuirea scoarţei, îndepărtarea drajonilor şi lăstarilor de pe colet.

Creşterea animalelor

• Asigurarea unui program de mişcare a animalelor, în zilele în care temperatura permite;
• Pregătirea compartimentelor pentru fătări la ovine, care să asigure condiţii de igienă, temperatură, umiditate şi lumină;
• Supravegherea modului de iernare a familiilor de albine îndepărtarea stărilor anormale constatate;
• Încheierea contractelor cu beneficiarii pentru produsele animaliere;
• Aplicarea măsurilor sanitar veterinare prevăzute pentru această lună;
• Furajarea animalelor la grajd din stocurile de furaje depozitate;
• Verificarea permanentă a condiţiilor de cazare asigurate în adăpost, condiţiilor de igienă, aprovizionarea cu apă potabilă, protejarea surselor de apă contra îngheţurilor, protejarea adăposturilor contra curenţilor de aer, degajarea căilor de acces la adăposturi şi depozitele de furaje, ori de câte ori situaţia o cere;
• Transportul în câmp a gunoiului de grajd.

Mecanizare

• Aprovizionarea cu piese de schimb, continuarea reparaţiilor la maşinile şi utilajele agricole.

Apicultură

• Verificarea periodică a stupinei pentru prevenirea deranjării şi neliniştirii familiilor de albine ca urmare a atacului unor animale sau păsări cum ar fi: şoareci, păsări de curte, ciocănitori, piţigoi, vrăbii;
• Supravegherea modului de iernare al familiilor de albine prin:
• Analiza zumzetului albinelor, prin controale auditive periodice (ascultarea familiilor cu ajutorul unui tub de cauciuc cu diametrul de 0,8-1 cm);
• Analiza diferitelor resturi, a cantitaţii de albină moartă găsită pe jos, în faţa urdinişului, a resturilor scoase de pe fundul stupului (cu ajutorul unei sârme îndoite sau cu ajutorul „foii de control" pusă pe fundul stupului) ori de câte ori timpul permite acest lucru;
• Îndepărtarea fără zgomot a gheţii şi a zăpezii neafânate de pe scândurelele de zbor ale stupilor, desfundarea urdinişurilor de albinele moarte şi eventual aşternerea în faţa stupilor a unui strat subţire de paie sau frunze pe care să se poată aşeza albinele atunci când execută zboruri de curăţire; verificarea poziţiei stupilor;
• Prepararea şi administrarea turtelor de şerbet de zahăr şi a plăcilor de zahăr candi sau de miere cristalizată familiilor de albine care au fost introduse la iernare fără suficiente rezerve de hrană.
• Repararea, curăţirea, dezinfectarea stupilor şi a inventarului apicol, vopsirea stupilor; încheierea şi însârmarea ramelor; completarea materialului apicol prin achiziţie în funcţie de planul de producţie şi dezvoltare pe anul care vine;

Sursa: provincial.md

Cuvinte cheie:

agricultura , fermieri , calendar

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1590
Populația:
392 locuitori

Receşti este un sat din cadrul comunei Dobruşa, raionul Șoldăneşti. Satul are o suprafaţă de circa 0.50 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 3.25 km. Satul Recești este situat la o distanță de 30 km de orașul Șoldănești și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 392 de oameni. Prima atestare a satului Recești datează din anul 1590.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.