|
Sindicatele solicită reexaminarea tarifelor la gazele naturale și energia electrică
Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova se arată nedumerită de lipsa din partea autorităților statului a oricăror măsuri de atenuare a consecințelor majorării tarifelor la energia electrică și gaze naturale și solicită repetat efectuarea de către Curtea de conturi a unui audit al activității furnizorilor pentru ultimii ani.
Potrivit lui Oleg Budza, președintele CNSM, sindicatele au atenționat anterior autoritățile și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică privind efectele nefaste care se vor produce ca urmare a deprecierii leului moldovenesc şi majorării tarifelor pentru consumatorii finali.
"Dat fiind faptul că orice majorarea, chiar și una neesențială, a tarifelor pentru energia electrică și gaze naturale generează scumpiri în lanț absolut la toate mărfurile și serviciile, puterea de cumpărare a populației va continua să se diminueze, agravând situația social-economică și așa dificilă", a atenționat Oleg Budza.
Amintim că noul tarif pentru gazele naturale livrate consumatorilor finali a intrat în vigoare la sfârșitul lunii trecute, acesta constituind 6 538 lei pentru o mie metri cubi, cu 15,4% mai mare decât tariful precedent.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 176 locuitori
Holoşniţa Nouă este un sat din cadrul comunei Palanca, raionul Drochia. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Drochia și la 187 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 176 de oameni. Satul Holoşniţa Nouă a fost înființat în anul 1910.
Comentarii
(0)