Moldoveanul care a dat mîna cu Obama și Medvedev
Foto: kremlin.ru |
Moldoveanul Iulian Bobeică, originar din Drochia, a dat mîna acum mai bine de un an cu Barack Obama, Președintele Statelor Unite ale Americii, și cu Dmitri Medvedev, atunci președintele Federației Ruse. Despre această întîmplare în ţara tuturor posibilităţilor, relatează moldova.org.
În timpul vizitei Președintelui rus de atunci în SUA, în vara anului 2010, Dmitri Medvedev a luat prînzul împreună cu omologul său, Barack Obama, la o cafenea obișnuită. Acolo lucra și Iulian Bobeică. Astfel, tînărul din Moldova s-a pomenit între doi președinți.
„Am auzit de la un coleg că va sosi Obama, însă despre Medvedev nu am știut nimic pînă în ultima clipă. Mă uitam uimit la liderul SUA cînd s-a apropiat și s-a salutat cu noi. Obama e de o statură înaltă și nu observasem că este însoțit de Medvedev. Într-o clipă am aruncat privirea în dreapta mea și m-am pomenit cu președintele rus în față. Sincer, am fost mai tare șocat să-l văd pe Medvedev decît pe Obama", repovestește Iulian întîmplarea vieții sale.
L-a salutat pe președintele Medvedev, zicîndu-i în rusă „Bine ați venit, domnule președinte". De această dată i-a venit rîndul lui Medvedev să se mire de Iulian, crezînd că e un american care a învățat salutul în limba rusă. „M-a întrebat cum mă numesc și de unde sunt. I-am răspuns că vin din Republica Moldova și mi-a zis: „Bravo, să ai grijă de tine”. Acea întîlnire a fost - așa cum mărturisește - una cu adevărat incredibilă pentru tînărul din Drochia.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1790
- Populația:
- 1306 locuitori
Bursuc este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Bursuc este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Nisporeni și la 54 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1306 oameni. Satul Bursuc a fost menționat documentar în anul 1790.
Comentarii
(0)