01 iulie 2024, 11:30 Personalități 22190

Mihail Kogălniceanu - un mare patriot moldovean

Recent s-au împlinit 133 de ani de la trecerea în eternitate a istoricului, scriitorului, ziaristului, omului politic Mihail Kogălniceanu care afirma: „N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume”. A fost prim-ministru şi, mai tîrziu, ministru de externe. A jucat un rol important în Revoluția de la 1848 şi în lupta pentru Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei.

Sfîrşitul Războiului din Crimeea, Conferinţa de la Paris din 30.03.1856 au lipsit Moldova de protectoratul Rusiei. Moldova din dreapta Prutului rămînea sub garanţia puterilor europene. Ca ţară învinsă în război, Rusia a fost lipsită de ieşire la Dunăre: judeţele Bolgrad, Cahul, Ismail reveneau Principatului Moldova. Aceste împrejurări au îndemnat şi mai mult o parte din obştimea moldovenească în pornirile ei spre unire. Tinerii revoluţionari romantici moldoveni Alexandru I. Cuza, M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Z. Moldovanu, C. Negri ş.a., sprijinindu-se pe trecutul glorios al Moldovei, pe bogatul tezaur de nepreţuit al culturii moldoveneşti, şi-au demonstrat din plin elanul şi consecvenţa în numele, cum credeau dînşii, propăşirii Moldovei.

Descumpăniţi de campania valahilor pentru unire fără chibzuială, alarmaţi de „uneltirile Austriei şi Turciei, care se năpustiseră mai cu seamă asupra moldovenilor”, Alexandru I. Cuza, M. Kogălniceanu ş.a. erau neliniştiţi de soarta Moldovei. Devenea tot mai clar, că unirea împinsă de puteri străine „aducea Munteniei numai foloase... Moldova trebuia să aducă pe altarul unirii jertfe destul de mari, chiar însăşi existenţa sa ca stat” Moldovenii au pledat pentru unirea principatelor Valahia şi Moldova, nu pentru anexarea Moldovei de către Valahia. Prin acţiunile energice, poziţia dîrză şi consecventă ale unor politicieni de vază precum Alexandru I. Cuza, M. Kogălniceanu ş.a. moldovenii au contribuit cel mai mult la unire. Subliniem: unirea unor principate cu drepturi egale.

Moldovanul Mihail Kogălniceanu, promotor energic al unirii principatelor, a fost prim-ministru al României doi ani (1863–1865); în 1877–1878 a fost ministru de externe al României, dar a fost alungat din guvern de valahul devenit român, I.Brătianu.