01 decembrie 2013, 11:21 Realitatea moldovenească 47660

"Unirea" cu România? Dar în ce condiţii?

Urmărind participanţii şi organizatorii (cei vădiţi şi cei ascunşi)  manifestaţiilor „unificatorilor”  "Basarabiei" cu România, îi  poţi clasifica, convenţional, în felul următor:

1.   Simplii noştri  români basarabeni, care au o atitudine emotivă faţă de istorie şi propriile contacte cu populaţia rusofonă, oameni în general buni, dar care nu au suficiente cunoştinţe în ale istoriei. Fără a intra în detalii, aceşti oameni împărtăşesc ideea unirii, sint impresionabili, emotivi şi formează „majoritatea” manifestanţilor.  Anume pe ei îi manipulează cei care aparţin categoriilor 2 şi 3 în clasificarea noastră.  

2.  Cetăţeni ai R.Moldova – agenţi plătiţi ai serviciilor speciale româneşti, care „ţintesc locurile vulnerabile” în relaţiile  ruso-moldoveneşti, insuflînd „românilor moldoveni”, care au o atitudine emotivă faţă de trecut, ura faţă de ruşi. Aceşti oameni şi angajatorii lor văd în „rusofobie” calea magistrală spre "unire"  -  prin educarea tineretului moldovenesc în spiritul urii  faţă de ruşi şi tot ce e rusesc. Asta în timp ce în România, în mass-media română, atitudinea faţă de Rusia şi ruşi este mult mai obiectivă şi mai respectuoasă, decît în presa moldovenească, finanţată de statul român.  Este de înţeles - Bucureştiul are interese în Rusia, inclusiv economice. Pe cînd interesele "basarabenilor" (tipic pentru politicienii bucureşteni) pot fi neglijate.  

3.   Cetăţenii României (de peste Prut), care îndeplinesc sarcinile, primite de la serviciile speciale române,  de a organiza şi dirija astfel de manifestări.   

4.  Conducerea Coaliției de guvernare,  care deţine posturi înalte în stat. Aceşti oameni, pentru a nu strica definitiv relaţiile cu Rusia, sînt nevoiţi să suprime ieşirile extremiste ale unioniştilor,  gen propunerea liberalilor de a declara ziua de 16 mai Zi de Doliu,  dar permit să fie încălcate articolele 32 (p.3), 34(p.3), 41(p.4), 54(p.2), 108(p.1) din Constituţie. Ei nu iau măsuri adecvate faţă de unioniştii, care luptă împotriva statului moldovenesc şi a suveranităţii lui. Probabil, liderii Coaliției, sarcina primordială a cărora este apărarea suveranităţii Republicii Moldova, procedează astfel, ghidaţi de unul din următoarele considerente:

•    În adîncul sufletului, ei sînt unionişti ascunşi.  

•   Din considerente de securitate - ori le este frică să nu piardă cetăţenia română (că doar au depus jurămîntul de credinţă României), ori nu-şi doresc alte  neplăceri (securitatea familiei, a afacerilor, etc.).

•   Sînt indiferenți: ori au intrat în politică  întîmplător, ori pentru ei politica este, în exclusivitate, o afacere. 

Şi aceşti oameni ne îndeamnă (sau, contrar Constituţiei, permit să fim îndemnaţi) să ne unim cu România.   

Vreau să-i întreb absolut sincer: «Pentru ce?». Pentru ce  3,5 milioane de „basarabeni”  (cum ne numesc "unificatorii") ar intra în România?

Poate, la Bucureşti noi, fraţii, sîntem tare iubiţi şi stimaţi?  Am vrea noi, dar priviţi la atitudinea de mentor arogant, pe care  Bucureştiul o are faţă de politicienii noştri, priviţi cum le place să-i înveţe pe oamenii noştri, chiar dacă adesea ei înşişi manifestă  lipsă de educaţie şi cultură. Ei ne iubesc, dar ca pe nişte fraţi mai mici. Ştiţi care specie de mamifere a fost denumită „fraţii noştri mai mici”, şi ce atitudine au oamenii faţă de ea?   

Noi, desigur, înţelegem, că acest stil comportamental al fraţilor noştri bucureşteni este rezultatul diverselor complexe, dar şi a lipsei de educaţie şi cultură. Dar parcă basarabenilor le este mai uşor din acest motiv? 

Poate, noi vom putea mai lesne cîştiga bani, intrînd în Uniunea Europeană în componenţa României? Vom putea vinde  mai multe mărfuri, servicii?  Foarte îndoielnic. Noi şi în prezent putem vinde mărfurile noastre acolo, însă mărfurile lor, scutite de impozite şi taxe, la noi se vor vinde în cantităţi mult mai mari. Marfa europeană,  care va inunda piaţa noastră, va distruge definitiv producerea, care  satisface cererea  internă şi piaţa CSI, aceasta din urmă se va închide pentru noi  definitiv. 

Vom putea argăţi acolo în voie? Dar astfel nu vom cîştiga prea mulţi bani. Iar cei, care au vrut sau vor să argăţească în Europa, o fac deja, după ce au obţinut cetăţenia română. Însă accesul la piaţa de muncă a Rusiei, unde migranţii noştri cîştigă mai bine de jumătate din bani, se va reduce simţitor pentru cetăţenii noştri. 

Poate, ne vom putea dezvolta cultura, păstrîndu-ne identitatea naţională?  Dar să-i ascultăm pe reprezentanţii mass-media şi ai culturii din România şi vom înţelege contrariul - că în pofida sărăciei, noi, cei care încă ne-am păstrat cultura (am păstrat-o inclusiv pentru aşa numiţii români) ne vom sufoca şi dizolva în mass-cultura româno-occidentală, "îmbogăţită" de manelele ţigăneşti. 

Poate, în România o vom duce mai bine din punct de vedere material? Garanţii nu există,  premise istorice nici atît.  România iese din criză foarte lent (dacă iese), are datorii mari. Preţurile pentru gaze, energie electrică şi alte servicii comunale acolo sînt mai mari ca la noi (chiar ţinînd cont de scumpirile din ultimul timp). Cele 40,0-80,0 mlrd. metri cubi de gaze, care au fost găsite şi  mai trebuie şi explorate, României îi vor ajunge pentru o perioadă de 5-10 ani. 

Noi, însă, preţuri atît de mari, ca în prezent, nu am avut  niciodată. Ele sînt rezultatul relaţiilor proaste cu Rusia, care reacţionează  la isteria antirusească, susţinută de unii membri ai Coaliției.  

Acum treidoi ani, preşedintele României Băsescu promitea alocarea urgentă a 100,0 mln.Euro, dar a trimis doar cîteva milioane sub formă de materiale de construcţie pentru necesităţile  sinistraţilor, care au suferit în urma inundaţiilor. La Iaşi, pentru a salva cumva imaginea politicienilor români,  Filat s-a înţeles, ca aceşti bani să fie  alocaţi pentru soluţionarea problemelor  învăţămîntului şi a dezvoltării relaţiilor culturale, precum şi pentru construirea gazoductului Ungheni-Iaşi şi a liniei electrice Bălţi-Suceava. Primul lot de un milion de cărţi româneşti de istorie, din acest ajutor,  va sosi în ţara noastră în timpul apropiat.  Astfel, românii au posibilitatea să irosească „ajutorul” acordat nouă pentru soluţionarea propriilor scopuri - dezvoltarea românismului în Republica Moldova, subminarea statalităţii ei şi rezolvarea propriilor probleme energetice. 

Este evident, noi nu vom vedea banii politicienilor din Bucureşti!!! Ei nu ne-au dat nici o dată, iar dacă ne-au dat, au luat înapoi mult mai mult.  Aşa a fost întotdeauna.  

Pentru cei care cred, că nu este aşa, să facem o incursiune în istorie. În anul 1830, pînă la unirea cu Valahia, la Iaşi, care era capitala Moldovei, locuiau  65,0 mii de oameni, la Bucureşti - 35,0 mii. În anul 1859  la Iaşi exista deja o Universitate şi mai multe instituţii medii de învăţămînt, la Bucureşti – doar cîteva şcoli.  Spre sfîrşitul secolului XIX, populaţia or. Iaşi a scăzut pînă la 55,0 mii oameni, a or. Bucureşti s-a majorat pînă la 250,0 mii oameni. Aici a apărut Universitatea şi alte instituţii de învăţămînt superior, unde s-au mutat cele mai bune cadre didactice şi ştiinţifice din Moldova de peste Prut. Brusc, marea literatură moldovenească a secolului XIX a devenit românească. Centrul de instruire, cultură, ştiinţă, economie şi finanţe a celor două state s-a mutat la Bucureşti, Iaşii devenind un oraş provincial lipsit de importanţă, cum este şi în zilele noastre. Mult mai dezvoltată la momentul unirii, astăzi Moldova de peste Prut este cea mai înapoiată, din punct de vedere al economiei, provincie a României. 

Aceasta nu este întîmplător! La mijlocul sec. XIX elita Valahiei, care  pe parcursul veacurilor a tot luptat cu Moldova, mai bogată şi dezvoltată, ba de partea maghiarilor, ba de partea turcilor, prin minciună şi viclenie i-a învins, în sfîrşit, pe moldoveni.  De atunci şi pînă în prezent, această elită  se foloseşte de roadele victoriei sale  politice şi economice.  Menţionăm, că vorbim aici despre elita bucureşteană, dat fiind că popoarele noastre, care, totuşi constituie un popor, nu au ce împărţi.

Însă elita noastră, basarabeană, cum o numesc ei,  trebuie să se gîndească în primul rînd la noi, „basarabenii”!

La ce se gîndesc „unioniştii” noştri, pentru ce luptă acei, care cheamă lumea în piaţă?

Pentru a clarifica lucrurile, e bine să analizăm situaţia la zi.

Cine învinge în tenderele internaţionale pentru îndeplinirea proiectelor din domeniul informatizării Republicii Moldova ? Este o întrebare retorică - desigur, românii! Conform aprecierilor, guvernarea Coaliției a oferit businessmenilor români comenzi, costul cărora se situează între 30 și 50 mln. Euro. Asta chiar dacă avem  în Moldova propriile companii  IT, care lîncezesc.  

Cine construieşte drumurile? Desigur, românii, care îi remunerează pe muncitorii noştri cu bani foarte mici, scot astăzi din ţară zeci, iar mîine vor scoate sute de milioane de euro, duc aceşti bani acasă, la Bucureşti, de unde ulterior îi finanţează pe unioniştii noştri din Chișinău.  

Dar întreprinderile noastre de construcţie a drumurilor, care mai adineaori erau peste 40, ce fac? Ele practic nu există. Ele au rămas în trecut. Nimeni nu a dispus să li se dea de lucru.   

Poate, Bucureştiul ne ajută din răsputeri să  "instruim" generaţia în creştere,   oferindu-le anual tinerilor noştri mii de burse? Da, îi instruiesc, dar în acelaşi timp încearcă   (deseori cu succes) să-i facă duşmani ai propriului stat. În plus, în România tinerii din Moldova trăiesc nu doar pe bursa de student. Ei cheltuiesc acolo şi banii parinţilor, dezvoltînd sfera comerţului şi prestării serviciilor în centrele  româneşti de învăţămînt.  Şi aici Bucureştiul lucrează   în folosul său.     

Şirul exemplelor poate continua, el este infinit.  

Dar la ruşi cum era? La această întrebare trebuie să răspundem obiectiv, fără   isterie. În perioada aflării ţinutului în componenţa imperiului rus şi a URSS, aici a fost creat un potenţial industrial, agrar, cultural şi intelectual, de rămăşiţele căruia (pe care nu au dovedit să le distrugă naţionaliştii români) încă ne mai folosim. Nivelul de trai în Moldova Sovietică era net superior  celui din România lui Ceauşescu. Să nu uităm, că or.Chișinău, care la începutul sec. XIX  era un mic orăşel populat de cîteva mii de oameni, azi este de trei ori mai mare ca cel de-al doilea oraş românesc şi mult mai mare decît celelalte oraşe ale României, cu excepţia Bucureştiului. În fine, să nu uităm, că anume datorită politicii Rusiei, în a.1992 Republica Moldova a obţinut independenţa. Este adevărat, au existat probleme serioase în funcţionarea limbii moldoveneşti. Dar pe parcursul a 200 de ani, cota moldovenilor în populaţia ţinutului a rămas, practic, neschimbată. Şi limba noi, ca şi mai înainte, nu ne-am uitat-o! 

Dar poate, totuşi, dacă unul şi acelaş popor (cu anumite rezerve) se va uni, vom putea trăi mai bine? Chiar dacă, ipotetic vorbind, şi există o asemenea posibilitate, «unificatorii» noştri, îngrijoraţi de soarta «basarabenilor», ar trebui să  abordeze problema chibzuit şi treptat, camuflîndu-şi cu grijă intenţiile.  Etapele ar fi următoarele:

1. Reunirea ţării – Republica Moldova. Pentru aceasta, trebuie să găsim limbă comună şi cu Rusia, şi cu Occidentul. Din păcate, România, chiar dacă ne este „frate”, aici  nu ne este de ajutor. 

2. Decenii după reunirea cu Transnistria, avînd susţinerea  ţărilor-vecine, inclusiv Rusia, trebuie să stabilim condiţiile unirii şi să începem a le discuta cu Bucureştiul. Este vorba despre:

2.1. Mulţi moldoveni nu acceptă termenii "România", "român", "limbă română". Această denumire nu corespunde adevărului istoric, ea naşte întrebări chiar şi la mulţi savanţi români.

Deci, în cazul unirii, trebuie să fie propus o nouă denumire a ţării - "Dacia", a naţionalităţii - "dac", a limbii - "dacică". O astfel de terminologie ar putea satisface majoritatea populaţiei din ţara unită.  

2.2. În R. Moldova pentru mulţi este  inacceptabil  or. Bucureşti, populaţia căruia  în prezent  îşi are propria mentalitate, care diferă mult de mentalitatea populaţiei din provincia românească şi, în special, din Republica Moldova,  în calitate de capitală.  Mentalitatea "poporului bucureştean" este mult prea departe de grija pentru popor, acesta este mercantil,  corupt de mass-cultura occidentală şi, în mare parte,  imoral. Bucureştenii, din păcate, sînt dispuşi să exploateze provincia.  De aceea trebuie să propunem, ca pe Prut (pe ambele lui maluri ) să fie construită o nouă capitală a ţării reunite.

2.3. În interesele „basarabenilor”, evident, trebuie să ne înţelegem cu privire la un nivel înalt de „autonomie” a „Basarabiei”, în special în sfera economiei şi finanţelor, precum şi cu privire la  dreptul exclusiv  (în decurs de cel puţin 30 ani) al originarilor de a soluţiona problemele ţinutului.  Din "Basarabia" la Bucureşti  nu trebuie să ajungă mai mulţi bani, decît în direcţie inversă.  Toate impozitele, colectate în „Basarabia”, trebuie să rămînă aici. În acest scop, urmează să fie pregătită o nouă Constituţie a României, pe care partenerii să o adopte pînă la unire. 

2.4. Populaţiei din stînga Prutului trebuie să-i fie oferită posibilitatea de a-şi  delega (alege) reprezentanţii în Parlament şi dreptul de „veto” al basarabenilor - membri ai Parlamentului în chestiunile, ce ţin de interesele populaţiei fostei Republici Moldova. 

2.5. Drepturile populaţiei rusofone, care constituie circa 1,5 mln. oameni, trebuie apărate prin includerea în Constituţie a bilingvismului pe teritoriul «Basarabiei».  

2.6. În sfîrşit, trebuie soluţionată  problema "găgăuzilor". În caz contrar -  război şi pericol de a pierde încă o parte din teritoriu!

Există nenumărate alte probleme, care trebuie discutate din timp şi soluţionate prin negocieri de lungă durată între elite. În caz contrar noi, basarabenii, sîntem ameninţaţi de lîncezire, captivitate şi  jaf total din partea aroganţilor politicieni bucureşteni, cum s-a întîmplat  în perioada interbelică şi cum se întîmplă de 150 de ani în Moldova de peste Prut. 

Însă o asemenea muncă nu se vede, deoarece „unificatorii” sau lucrează pentru „cineva”, sau  sînt nişte „copii liberali”, care în virtutea vîrstei politice nu sînt capabili să gîndească la scară largă, sau  - persoane cu puţine cunoştinţe, care, cu excepţia lozincii „Unire”, nu sînt versaţi în politică şi nici în oricare alte domenii. Probabil, li se plătesc ceva bani – investiţii, pe care Bucureştiul şi le va  întoarce repede din exploatarea ţinutului nostru şi a „basarabenilor” înşişi. Ele se şi întorc. Acestor oameni după unire le va fi  bine (cum ei înţeleg lucrul acesta) - ei vor fi încununaţi cu lauri de „unificatori”. Posibil, vor primi un loc în Parlament şi un apartament la Bucureşti. Deşi, finanţarea lor ulterioară va fi, probabil, stopată – inutilă fiind, căci va veni timpul rambursării rapide a investiţiilor. 

«Basarabeni», îi credeţi pe ei, mergeţi după ei?

Priviţi cu indiferenţă la cele ce se întîmplă? E posibil, oare, să încredinţăm soarta copiilor noştri acestui grup de oameni inculţi? 

Întrebarea este retorică, desigur… 

Vasile Balan, ziarist