15 octombrie 2015, 11:35 Localitaţile Moldovei și diasporei views 7307
Apelul Primăriei Ialoveni către diasporă
15 octombrie 2015, 11:35 Localitaţile Moldovei și diasporei views 7307

Apelul Primăriei Ialoveni către diasporă

«Dragi ialoveneni,

Dragi prieteni aflați în străinătate,

Astăzi, în cadrul Săptămînii Europene a Democrației Locale, am lansat un apel către diaspora și către migranții ialoveneni, pe care îi așteptăm acasă. Mai jos textul apelului:

În calitate de Primar al orașului Ialoveni, intervin către Dumneavoastră cu rugămintea de a ne consulta referitor la o inițiativă de colaborare și susținere reciprocă între Primăria Ialoveni și migranții ialoveneni, care sînt departe de casă, muncesc, locuiesc, sînt la studii în străinătate, dar manifestă interes și sînt disponibili a dezvolta unele proiecte comune la baștină - în orașul Ialoveni.

În acest sens, Vă informăm că am efectuat o analiză preliminară privind migrația locuitorilor orașului Ialoveni peste hotarele Republicii Moldova, problemele întîmpinate, eventuale opțiuni de îmbunătățire a relațiilor cu localitatea de baștină și posibilități de colaborare.

Astfel, am constatat că o bună parte din locuitorii orașului Ialoveni, aflați peste hotarele Republicii, sînt deschiși pentru parteneriate cu autoritățile locale și noi vrem să valorificăm această oportunitate.

Respectiv, echipa Primăriei Ialoveni înaintează unele propuneri pentru a dezvolta proiecte comune și a atrage mai mulți concetățeni ai noștri aflați peste hotare în activități de interes reciproc.

Pentru început venim cu 2 propuneri, asupra cărora vrem să aflăm opinia Dumneavoastră:

1. Propunerea de a coopera cu părinții aflați peste hotare în vederea susținerii copiilor rămași acasă;

2. Propunerea de a coopera cu cei aflați peste hotare, în vederea susținerii părinților bătrîni, rămași la baștină (uneori migranții au grijă de alți bătrîni peste hotare și suferă foarte mult cînd știu că pe părinții lor acasă nu are cine să-i ajute strictul necesar (a le procura pîine, medicamente etc.), a comunica elementar și a împărtăși nevoile.

Referitor la prima propunere: (Cunoaștem că mai multe familii, în care sînt plecați unul sau ambii părinți peste hotare, iar acasă au copii, suferă mult pe motivul retrăirilor despre ocupația copiilor în timpul liber, educația, grija și afecțiunea de care sînt lipsiți acești copii. Cum am putea noi, Primăria Ialoveni să contribuim pentru a ajuta cît de posibil aceste familii de migranți? Cîteva idei: facem o cartografiere a tuturor copiilor, la care părinții sînt plecați peste hotare, organizăm pentru acești copii unele activități extrașcolare, astfel ca ei să fie în vizorul autorităților locale și să limităm influiența negativă a străzii. Deschidem o linie fierbinte la Primărie pentru aceste familii, pentru ca să menținem o legătură permanentă și să intervenim în cazul unor dificultăți.

Referitor la ajutorul părinților bătrăni, cu copii aflați peste hotare: să organizăm acțiuni de voluntariat pentru a acorda suport, la necesitate, bătrînilor aflați în dificultate.

Implicarea și colaborarea concetățenilor aflați peste hotare poate fi organizată prin intermediul unei "Asociații a băștinașilor din orașul Ialoveni", care poate dezvolta inițiative și atrage fonduri, resurse pentru proiecte de binefacere la baștină, proiecte economice și de investiții în domeniul serviciilor sociale pentru copii și bătrîni.

Dar nu numai aceste propuneri pot fi analizate. Echipa Primăriei Ialoveni este gata să examineze orice ideie de colaborare.

În cadrul Primăriei am desemnat persoana responsabilă pentru relațiile cu diaspora și migranții din Ialoveni - Valentina Plamadeala, viceprimarul orașului Ialoveni»

Cuvinte cheie:

primaria , apel

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1907
Populația:
554 locuitori

Munteni este un sat din cadrul comunei Lipoveni, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Cimișlia și la 44 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 554 de oameni. Satul Munteni a fost menționat documentar în anul 1907.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.