|
Kalinin: Liberalii sînt gata să demoleze monumentul lui Ștefan cel Mare
Alexandr Kalinin, președintele Congresului Diasporei Moldovenești din Rusia, și-a exprimat indignarea față de acțiunile reprezentanților Partidului Liberal din Republica Moldova, care distrug în mod consecvent memoria istorică a popoarelor prietene ale Moldovei și Rusiei.
Potrivit lui Alexandr Kalinin, reacția Ministerului de Externe al Rusiei față de inițiativa blasfematoare a actualului ministru al Apărării al Republicii Moldova de a crea un „muzeu al ocupației sovietice" este foarte întemeiată.
„Cel mai mult mă sperie succesiunea evenimentelor: inaugurarea pietrei «în memoria victimelor represiunilor staliniste», demontarea memorialului eroilor tanchiști. Nu e greu să presupunem că a rămas doar ultimul pas – demontarea monumentului lui Ștefan cel Mare, în piața din centrul Chișinăului.
Liberalii știu foarte bine că Ștefan del Mare a construit relații diplomatice și economice între Moldova și Rusia, relații care există de sute de ani.
Prin aceste acțiuni, Ghimpu și tovarășii săi transformă Moldova dintr-o punte între Europa și Rusia într-o prăpastie în care este împins tot poporul Moldovei.
Aș vrea să îndemn liderul și conducerea Partidului Liberal din Moldova să fie consecvenți în respectarea promisiunilor lor de a apăra ideea pro-europeană. Dacă au ales această cale, atunci trebuie să o urmeze cu strictețe, și să nu întreprindă acțiuni populiste încercând să rescrie istoria țării în care trăiesc, inclusiv cetățenii pro-ruși. Fiecare om politic din Moldova trebuie să înțeleagă că orice acțiune a sa se reflectă asupra tuturor cetățenilor țării, indiferent de locul în care se află aceștia.
Se gândesc oare acești politicieni la soarta celor 700 mii de concetățeni ai lor aflați la momentul actual in Rusia?", a spus liderul diasporei moldovenești în Rusia.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1981
- Populația:
- 276 locuitori
Iantarnoe este un sat din cadrul comunei Rașcov din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Camenca și la 148 km de Chișinău. Populaţia satului Iantarnoe alcătuia 276 de oameni în anul 2004. Satul Iantarnoe a fost înființat în anul 1981.
Comentarii
(1)