|
Spectacol improvizat de copiii moldovenilor din Portugalia (FOTO)
În mâinile copiilor moldoveni de la Clubul literar - dramatic „Moştenitorii" al Asociaţiei „Mioriţa", marionetele au prins viaţă.
În cadrul unui spectacol improvizat în parcul Centrului de Creație din Benavente, Portugalia, atât cei mari, cât și cei mici, au descoperit împreună secretul cărții „Cât face să ai un prieten?", lucrare tradusă în limba română de fostul ambasador al Republicii Moldova în Portugalia, Valeriu Turea.
„E vară, copiii se bucură de soare, sunt zburdalnici, veseli, șotioși, iar marionetele capătă viață în mâinile lor. Nelipsiți de la spectacol au fost și gemenii Daniel și Cristian Secu, care au prezentat scene hazlii, astfel, lăsând o amintire frumoasă în sufletul tuturor celor prezenți la eveniment", a menționat pentru TRM.MD, Rodica Gherasim, preşedinta Asociaţiei „Mioriţa" din Portugalia.
Rodica Gherasim ne-a mărturisit că prin intermediul acestui spectacol, cei maturi au primit o lecție de la copii - de a dărui cu generozitate mai multe zâmbete, recunoștință și apreciere pentru tot ce este frumos.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1907
- Populația:
- 4 locuitori
Gavrilovca este un sat din cadrul comunei Copăceni, raionul Sîngerei. Satul are o suprafaţă de circa 0.21 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 2.79 km. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Sîngerei și la 107 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4 oameni. Satul Gavrilovca a fost întemeiat în anul 1907.
Comentarii
(0)