15 iulie 2015, 14:40 Diaspora moldovenească views 8040
15 iulie 2015, 14:40 Diaspora moldovenească views 8040

Poziția moldovenilor din Grecia față de criza elenă



«Moldovenii sînt mult mai realiști și mai malealabili decît grecii, văd lucrurile mai matur și mai puțin sentimental decît elenii», a declarat pentru moldova.org Svetlana Lisagor Vergis, președinta Uniunii de Prietenie Moldo-Elene Al. Ipsilanti din Atena, referindu-se la poziția diasporei moldovenești față de criza în care se află Grecia.

«Am avut ocazia să aud tot felul de comentarii la discuțiile noastre între moldoveni, privind referendumul, criza economică, politică și despre viitorul european al Greciei, făcînd comparații, pe de altă parte, cu situația prezentă din Republica Moldova, dar și cu criza din anii de după proclamarea independenței statului nostru. Cum și de ce Grecia se orientează spre colaborări mai strînse spre partenerii din Est, schimbîndu-i pe cei principali din Vest? Și ce va urma în cazul în care Ellada iese din zona euro?

Cu toate că o parte foarte mică din moldoveni au cetățenie greacă, ei au mers la vot și și-au exprimat dorința de colaborare cu creditorii eleni pentru o perspectivă europeană a Greciei. Am impresia că moldovenii sînt mult mai realiști și mai malealabili decît grecii, văd lucrurile mai matur și mai puțin sentimental decît elenii. Asta s-ar explica și prin faptul că moldovenii sînt deja căliți la așa schimbări. Îi alarmează situația desigur, dar o nouă emigrare într-o altă țară e una reală» a menționat președinta Uniunii de Prietenie Moldo-Elene Al. Ipsilanti din Atena.

Sursa: moldova.org

Cuvinte cheie:

moldovenii , Moldova , diaspora , criza , Grecia

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1527
Populația:
534 locuitori

Găureni este un sat din cadrul comunei Zîmbreni, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 19 km de orașul Ialoveni și la 32 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 534 de oameni. Satul Găureni a fost menționat documentar în anul 1527.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.