Ambasadorul Stela Stîngaci, în haine tradiționale la ceremonia de acreditare în Italia
Foto: moldova.org |
Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stîngaci, a prezentat scrisorile de acreditare Preşedintelui Republicii Italiene, Giorgio Napolitano. La eveniment, diplomatul s-a prezentat într-un deosebit port popular.
După ceremonia oficială, care a avut loc la Palatul prezidenţial Quirinale ieri, 27 noiembrie, Ambasadorul Stela Stîngaci şi Preşedintele Giorgio Napolitano au purtat discuţii bilaterale într-o atmosferă prietenoasă, la care au participat mai mulţi oficiali.
În cadrul discuţiei, Ambasadorul a menţionat că este onorată să-şi prezinte scrisorile de acreditare într-o zi semnificativă pentru destinul european al ţării sale, şi anume în ajunul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde va fi parafat acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, şi în ziua în care Comisia Europeană a înaintat propunerea de a liberaliza regimul de vize pentru cetăţenii moldoveni.
Dînsa a prezentat priorităţile sale de activitate întru asigurarea unei bune dezvoltări a relaţiilor moldo-italiene şi şi-a exprimat speranţa că Italia va rămîne şi în continuare un susţinător activ al Republicii Moldova. Stela Stîngaci este cel de-al 5-lea ambasador al Republicii Moldova la Roma.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1485
- Populația:
- 8644 locuitori
Băcioi este un sat şi comună din municipiul Chișinău. Din componenţa comunei fac parte localităţile Frumuşica, Băcioi, Străisteni și Brăila. Localitatea se află la distanța de 11 km de municipiul Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 8644 de oameni. Satul Băcioi a fost menționat documentar în anul 1485.
Comentarii
(0)