|
Moldova în Top-10 al celor mai populare ţări în turismul receptor în Rusia
În primele nouă luni ale anului 2018, Moldova a intrat în top-10 al celor mai populare ţări pentru turismul receptor în Rusia, acumulînd un indice de 362 mii de călătorii (cu 9% mai puțin decît în aceeași perioadă a anului 2017).
Clasamentul țărilor pentru turismul receptor în Rusia, în anul 2018, a fost alcătuit de agenția analitică TourStat, după o analiză a statisticilor turismului receptor din FR pentru 9 luni ale lui 2018, începînd cu 1 ianuarie și pînă la 30 septembrie, 2018.
Top-10 mai include astfel de ţări precum Ucraina (6 milioane 373 mii de călătorii), Kazahstan (2 milioane 699 mii), China (1 milion 413 mii), Finlanda (720 mii), Azerbaidjan (665 mii), Germania (546 mii), Polonia (526 mii), Armenia (437 mii), Moldova (362 mii) și Estonia (354 mii).
Numărul total de vizite turistice receptoare în Rusia, în primele 9 luni ale anului 2018, a crescut cu 1,4%, pînă la 19 milioane 245 de mii – de la 18 milioane de 972 de mii în primele 9 luni ale anului 2017.
Creşterea turismului receptor în Rusia, în anul 2018, a fost datorată, în mare parte, turiștilor din țările din Asia de Sud-Est, Statele Unite și Uniunea Europeană, datorită Cupei Mondiale la Fotbal-2018, fapt confirmat de statisticile privind turismul receptor în 2018.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1922
- Populația:
- 175 locuitori
Inculeţ este un sat din cadrul comunei Zorile, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 12 km de oraşul Orhei şi la 58 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 175 de oameni. Satul Inculeț a fost întemeiat în anul 1922.
Comentarii
(0)