16 martie 2024, 15:00 Turismul în Moldova 28419

Călătoria din satul Donici pînă în satul Maşcăuţi (Slideshow)

Vom încerca să vă descriem pas cu pas ultima noastră călătorie de toamnă din anul 2014, adică să reproducem exact itinerarul, pe care l-am urmat şi să vă arătăm, cel puțin, o parte din ceea ce am văzut în acea zi senină şi frumoasă de octombrie.

 Scopul acestui traseu a fost dorința noastră de a vizita locurile, unde nu am fost demult ori pe care nu le-am vizitat încă. Principalul reper sau stea călăuzitoare a întregului nostru itinerar a fost rîul Răut. Am îndrăgit demult acest fluviu intern, care este şi cel mai mare din republică şi despre care v-am povestit deja în publicațiile noastre anterioare: Răutul, Călătorie pe Răut de la Trebujeni pînă la Furceni. Cu toate acestea, nu am putut cerceta tot ce ţine de acest rîu minunat, ca să vă povestim. Un alt motiv pentru care am purces în această călătorie a fost dorința noastră de a vizita cîteva sate vechi din Republica Moldova ca să vă demonstrăm atracțiile acestora. Primul punct al itinerarului nostru a fost satul Donici din raionul Orhei, acesta fiind unicul punct al călătoriei noastre, care nu este situat pe malul Răutului. Satul este destul de mic, conform recensămîntului din anul 2004 aici locuiau 602 oameni, dintre care 98% o constituiau moldovenii.

Satul Donici a fost atestat documentar în anul 1436 cu denumirea ‒ Bezin. Localitatea a fost menționată în documentele istorice şi cu denumirea ‒ Stanca. Este situat în zona pitorească a Codrilor. Aici s-a născut clasicul literaturii moldoveneşti Alexandru Donici (19.01.1806 ‒ 21. 01.1865). În anul 1976 la conacul familiei Donici a fost deschis un muzeu, unde au fost expuse exponatele care reflectă viața și activitatea marelui fabulist. În apropiere se află capela familiei Donici cu hramul Adormirii Maicii Domnului, construită de către părinții scriitorului ‒ Dumitru și Elena. Alături de capelă se înalţă clopotnița și cripta familiei. Potrivit experților, Biserica Adormirii Maicii Domnului din satul Donici este copia în miniatură a uneia dintre catedralele din Sankt Petersburg, arhitect al căreia a fost Francesco Bartolomeo Rastrelli. Tot aici se află izvorul „Stanca", amenajat, de asemenea, de către părinții lui Alexandru Donici.

Primul lucru pe care l-am observat: o mulțime de case vechi în stil tradițional moldovenesc, o parte dintre care le veţi putea vedea în fotografii. De îndată ce am intrat în sat, ne-a atras atenția o curte neobișnuită și o casă cu un colţişor de odihnă frumos, dar şi faţada casei decorată artistic. Stăpînul casei ne-a ieşit, practic, imediat în întîmpinare, astfel am făcut cunoştinţă cu sculptorul şi tăietorul în piatră Mihail Costin. El ne-a invitat să mergem îndată cu el, am căzut de acord și l-am urmat. Mihai ne-a condus spre atelierul său în aer liber de la marginea localității și ne-a arătat cea mai recentă lucrare a lui. Aceasta este o sculptură pe piedestal, cu înălţimea de 5 metri, formată din mai multe blocuri, sculptate din piatră de Cosăuţi. Sculptura este aproape gata, forma sa finală însă, cel mai probabil, va fi definitivată pe una din străzile Chișinăului. Îndeplinim rugămintea sculptorului, nu vă arătăm sculptura în întregime, ci doar cîteva fragmente ale acesteia. Nici măcar denumirea acesteia nu v-o putem divulga. Singurul lucru pe care o să vi-l spunem, este faptul că nouă această lucrare ni s-a părut foarte interesantă, ba chiar excepţională.

Iar apoi ne-am apropiat de poarta Casei-muzeu „Alexandru Donici" care s-a dovedit a fi însă închisă (era aproximativ ora 7:00 dimineața). Am reuşit să depăşim în cele din urmă acest obstacol și am intrat să vizităm conacul şi parcul, care sînt foarte frumoase. Din păcate, este doar o parte a fostului parc, mai puțin de jumătate din acesta. Clădirea conacului este complet renovată şi arată minunat, parcul este, de asemenea, bine menţinut, se vede că este îngrijit. Nu am reuşit să intrăm în incinta muzeului, dar şi ceea ce am văzut și am filmat s-a dovedit a fi suficient. Sperăm că veți primi şi Dvs. o imagine destul de completă despre acest loc.

În apropierea conacului este situată o biserică foarte frumoasă, restaurată şi ea complet. În zorii zilei aceasta se priveşte pur şi simplu minunat. Aici ne-am luat la revedere de la satul Donici și ne-am continuat călătoria. În apropierea satului am descoperit Ocolul Silvic din localitate și am cotit spre el. Și nu am regretat, căci am descoperit aici un lac foarte frumos, mărginit de copaci, iar în spatele acestuia o pădure foarte frumoasă de stejar. O să le puteţi vedea în fotografiile noastre.

În curînd, am intrat în oraşul Orhei, unde însă nu ne-am reţinut, deşi am făcut totuşi cîteva fotografii ale Răutului dimineața, iar apoi ne-am îndreptat spre satul Pohorniceni. Fără să intrăm prin sat, am mers cu maşina şi ne-am plimbat pe jos mai întîi pe malul drept al Răutului, fiind copleşiţi de peisajele locale, iar apoi am trecut pe malul stîng al rîului, străduindu-ne să urcăm cît mai sus posibil. De aici au şi fost făcute fotografiile rîului şi satului.

Mai departe ne-am îndreptat spre satul Piatra, care se întinde pe malul stîng al Răutului.

Satul Piatra a fost atestat documentar în anul 1530. El este situat pe malul stîng al Răutului, lîngă vadul cu denumirea Vadul Petrei. Conform recensămîntului din 2004 în satul Piatra locuiau 1379 de persoane.

Piatra este o aşezare străveche, unde a fost dezvoltat meşteşugul de prelucrare a pietrei. Pînă în zilele noastre în sat s-au păstrat mai multe cruci tăiate frumos din piatră, decorate cu motive folclorice. Unele dintre elementele tradiţionale de arhitectură ale caselor țărănești erau coloanele din piatră, vopsite în culori vii.

În secolul al XIX-lea satul a fost împărțit în Piatra de Sus și Piatra de Jos. Satul Piatra de Sus a aparţinut moşierului Ivan Ivanov, iar Piatra de Jos ‒ Matildei Lazo.

La sfîrșitul secolului al XIX-lea satul Piatra s-a aflat în posesia familiei Lazo. Ultimii proprietari ai acestei dinastii au fost Gheorghe și Elena Lazo ‒ părinții eroului războiului civil din Rusia, Serghei Lazo. În anul 1906, Elena Lazo, după moartea soțului ei, a vîndut moșia din Piatra familiei Focşeneanu și s-a mutat cu traiul la moșia Ezereni, județul Bălți.

În acest sat foarte frumos și original sat sînt două monumente cultural-istorice: Casa-muzeu Lazo și Conacul familiei Bagdasarov. Am vizitat doar primul obiect cultural. Am mai fost aici şi înainte, opt ani în urmă, atunci conacul şi parcul ce-l împrejmuieşte se aflau totalmente în paragină. De aceea ne-am bucurat foarte mult cînd ne-am convins că lucrările de restabilire și restaurare a conacului sînt în plină desfășurare. Lucrările au cuprins atît clădirea, cît și parcul ce-l înconjoară. Mai vorbitoare în acest sens vor fi însă pozele noastre.

În continuare am mers de-a lungul coastei Răutului şi am ajuns pînă la rămășițele uneia dintre primele hidrocentrale de pe Răut. Acesta a fost demontată odată cu deschiderea Centralei Hidroelectrice Dubăsari.

Ieşind din satul Piatra ne-am îndreptat spre satul Jeloboc, unul dintre locurile noastre preferate de-a lungul coastei Răutului. V-am povestit mai devreme despre minunatul izvor care alimentează cu apă oraşul Orhei, ce consumă aproximativ 30% din debitul de apă, restul apei pure subterane, cele 70%, se revarsă direct în rîu.

În satul Piatra am fotografiat cîteva case moldoveneşti vechi, o biserică și două crucifixuri minunate la cimitirul din localitate. Unul dintre acestea, a fost distrus, din păcate, din el rămînînd doar două bucăți, dar şi acestea ni s-au părut foarte interesante.

Iar apoi ne-am ridicat pe panta de deasupra satului și rîului pentru a face aici cîteva fotografii și chiar am reuşit să realizăm două materiale video (le veţi găsi în publicaţia despre Răut). Peisajele locale fascinează cu adevărat și le-am admirat îndelungat şi cum „timpul nu mai avea răbdare cu noi", ne-am îndreptat mai departe. Cea mai mare parte a acestui drum pînă la satul Maşcăuţi, raionul Criuleni, am parcurs-o, practic, pe drumuri impracticabile, uneori chiar direct prin cîmp, dar ceea ce am văzut a meritat efortul. Aceste locuri sînt cele mai înalte din raionul Orhei, ele reprezintă un platou vast deasupra Răutului, cu cîmpii, crînguri, ravene și rigole, fiind, practic, neexplorate, căci pe durata călătoriei noastre nu am întîlnit pe nimeni. Nu am reuşit din prima să ne apropiem de stînca înaltă, aflată sus de Răut și Maşcăuţi, nici măcar nu putem să vă descriem acest traseu în detaliu.

Dar iată că am reuşit să ne apropiem, în cele din urmă, de acest vîrf, trecînd prin tufișurile dese, colorate în nuanţe de roșu și bordo, să trecem printr-o pădure frumoasă de pini, printr-un crîng, de asemenea, cu tufișuri roşietice și să ne pomenim pe marginea stîncii. Potrivit estimărilor noastre înălțimea acesteia constituie aproximativ 90-100 m, iar din vîrf se deschide vederea spre valea Răutului, drumurile de-a lungul rîului și spre sat, care se întinde pe malul lui drept. Acesta este deja satul Maşcăuţi, raionul Criuleni.

Potrivit datelor recensămîntului din 2004, în sat locuiau 4103 persoane: 48,69% ‒ bărbați, 51,31% ‒ femei. Compoziția etnică a populației: 99,34% ‒ moldoveni, 0,17% ‒ ucraineni, 0,24% ‒ ruşi, 0,05% ‒ bulgari, 0,02% ‒ evrei, 0,17% ‒ alte naționalități. Este cel mai mare sat de pe traseul nostru.

Prima atestare documentară a satului Maşcăuţi datează din anul 1436. În urma săpăturilor arheologice ale specialiştilor G. Smirnov, G. Fiodorov, A. Melicova, G. Postică din anii 1947, 1950 și 1961 la trei kilometri de satul actual a fost descoperită o aşezare străveche, numită Poiana Ciucului, care datează din secolele IV-III î.Hr. și II-I î.Hr. Localitatea a fost locuită inițial de triburile getice, apoi de cele slave.

Legenda spune că în vremurile străvechi, cînd țara era permanent ameninţată de atacurile turcilor și tătarilor locuia în aceste locuri un viteaz, al cărui nume era Uţă Maşcu. Odată satul, situat sub o stîncă (înfiinţat de locuitorii Cetăţii Orheiul Vechi, fugiţi de turci), a fost atacat de dușmani. Viteazul Uţă, care stătea de pază, s-a luptat cu ei pînă au murit toți prietenii lui, căci prea numeroşi erau dușmanii. Atunci Uţă a decis să recurgă la un şiretlic. El a pornit în galop cu calul spre Clicău, stînca abruptă de deasupra Răutului. Luîndu-şi avînt el s-a aruncat direct în prăpastie, iar dușmanii, care-l urmăreau pe curajosul viteaz, au murit unul cîte unul pe pragurile stîncoase ale Răutului. Cu preţul propriei sale vieţi Uţă Maşcu a salvat satul de pierire, iar de atunci satul poartă denumirea Maşcăuţi.

Deoarece ne interesau, în mod special, împrejurimile satului și Răutul, nu ne-am reţinut în sat, am făcut doar cîteva fotografii în partea centrală a acestuia. Dar şi aici am avut noroc. Ne-a atras atenția una dintre casele de la marginea localității și am intrat în curte. Aici am descoperit o casă moldovenească veche, păstrată surprinzător de bine, deosebit de frumoasă. Cu un acoperiș din țiglă vechi, bine păstrat. Lîngă casă este situată o pivniță veche. Intrînd în vorbă cu stăpîna casei, am aflat că fratele ei lucrează în prezent în Anglia și intenţionează după întoarcere, din contul banilor cîștigați, să restaureze complet casa, transformînd-o într-un obiect turistic şi să deschidă în ea un hotel. Ni s-a părut foarte atractivă această idee, nu numai din cauza casei, dar, în primul rînd, datorită împrejurimilor foarte frumoase. Îi dorim tînărului moldovean de 30 ani succese în realizarea visului său.

Între timp ziua era pe sfîrşite și am făcut cale întoarsă, dar de data aceasta nu am mers prin cîmpuri și crînguri, ci pe autostradă în direcția Orheiului Vechi. Aici ne-am reţinut un pic pentru a face cîteva fotografii ale Răutului la Trebujeni, ca apoi să ne îndreptăm spre Chișinău.

Însă în satul Ivancea ne-am deplasat totuşi pînă la poarta Conacului Balioz. Porţile s-au dovedit a fi închise, aşa că ne-am văzut nevoiţi să facem nişte poze, urcînd pe gardul care împrejmuieşte parcul și conacul. Ne vom întoarce însă neapărat aici pentru a realiza un reportaj despre acest monument renumit, doar că va trebui să aşteptăm deschiderea acestuia. Acestea fiind spuse, ne luăm rămas bun de la Dvs. Pînă la noi întîlniri pe drumurile dragei noastre Moldove.

Notă: Textul cu caractere cursive este preluat din surse publice deschise.