|
Arcul Geodezic Struve din satul Rudi, Soroca (Foto)
Arcul Geodezic Struve din apropierea satului Rudi, Soroca este unicul monument din Moldova inclus de UNESCO în lista atracţiilor culturale şi naturale mondiale.
În prezent pe lista se numără aproximativ 1000 de obiecte, fiecare dintre ele constituie o mîndrie pentru fiece ţară aflată pe ea. Mai mult decît atît, includerea în această listă ne permite să sperăm că monumentele indicate acolo vor atrage turişti din toate colţurile lumii.
Friedrich Georg Wilhelm Struve, fiul lui Iakov, iar, prin urmare, în Rusia ‒ Vasili Iakovlevici Struve s-a născut la 15 aprilie 1793 în Altona, în apropiere de Hamburg, unde tatăl său era director de gimnaziu. Către vîrsta de 15 ani Struve junior, ocupîndu-se cu tatăl său, în cea mai mare parte cu filologia, era deja pregătit pentru admiterea la universitate. În această perioadă fratele său mai mare preda la gimnaziul din Dorpat. În mare parte datorită acestui fapt, dar şi din dorinţa de a evita mobilizarea în armata lui Napoleon, el fuge din Germania în Rusia şi devine student la Universitatea din Dorpat.
Sub conducerea lui W. Struve, geodezist militar, generalului Karl Tenner, Ch. Ganstena şi N. Zelander, „geometri a trei naţiuni” (Rusia, Norvegia, Suedia), au realizat începînd cu anul 1816 şi pînă în 1852 una dintre cele mai renumite măsurări a arcului meridianului din istoria geodeziei, care se întinde de la Oceanul Arctic (oraşul Hammerfest, Norvegia) pînă la gura de vărsare a Dunării (satul Necrasovca Veche din Ucraina), care a fost numit ‒ „Arcul Struve”.
Arcul Geodezic Struve – este arcul meridianului 25° 20' (cu lungimea de peste 2820 km), constînd dintr-o reţea de 265 de puncte, care prezintă cuburi de piatră plasate în pămînt cu mărimea 2 pe 2 metri. Aceste puncte sînt situate pe teritoriul a 10 ţări moderne (Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Belarus, Ucraina, Republica Moldova). Ele au fost create în scopul de a determina parametrii Pămîntului, a formei şi mărimii acestuia.
Măsurarea ruso-scandinavă în grade a meridianului a intrat în patrimoniul ştiinţei mondiale şi nu şi-a pierdut relevanţa pînă în prezent. Rezultatele măsurătorilor Arcului Geodezic Rusesc au fost utilizate în scopuri ştiinţifice şi practice, mai mult de 130 de ani, începînd cu anul 1834, atunci cînd F. Bessel a determinat mărimea elementelor elipsoidului terestru, folosind aceste măsurări.
În prezent, în timpurile noastre, la începutul secolului al XXI-lea, Arcul Struve este considerat unul dintre cele mai importante evenimente în dezvoltarea astronomiei, geodeziei şi geografiei mondiale, care are o valoare istorică incontestabilă. Aceasta măsurare a devenit parte integrantă a bazei cunoştinţelor moderne despre metrica spaţiului Pămîntului, explorat de către noi, a Cosmosului şi Universului apropiat, ea stă la originile geodeziei, gravimetriei, geodinamicii, tehnologiilor spaţiale şi asigură cu informaţii geo şi referitoare la coordonate.
Comitetul patrimoniului mondial UNESCO a luat decizia să introducă Arcul Geodezic Struve în lista Patrimoniului mondial ca pe un obiect cultural cu o „valoare universală excepţională” (Decizia № 1187 din data de 15 iulie 2005).
Lista UNESCO la moment include aproximativ 1.000 de valori de nivel mondial ‒ recunoscute drept „minuni ale lumii”, dintre ele unica „minune” geodezică este ‒ Arcul lui Struve.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 91 locuitori
Coroliovca este un sat din cadrul comunei Sărata-Galbenă, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Hîncești și la 61 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 91 de oameni. Satul Coroliovca a fost întemeiat în anul 1910.
Comentarii
(0)