01 iulie 2024, 17:00 Turismul în Moldova 15610

Saharna, raionul Rezina (Slideshow)

Rezervaţia naturală Saharna se află în granițele Podişului Nistrean, la 100 de km de Chișinău. Două rîuri nu prea mari: Saharna şi Stohnaia întretaie panta podişului, formînd împrejurul satului un amfiteatru stîncos.

Rîurile şi rîpile lor, formează, respectiv, defileuri, adîncimea cărora atinge 160 m, iar în unele locuri şi 175 m. Acestea întretaie aici şirul de recife, care este compus din sloiuri calcaroase, rămase aici în urma retragerii Mării Sarmate. Straturile mai dense ale recifelor calcaroase stau pe straturi de nisip. Mai adînc sînt situate tipurile de straturi humice carbonice, se dezgolesc depunerile din adîncurile Mării Sarmate. Deasupra suprafeţelor calcaroase, care formează părţile albiei sub forma unui canion, s-au depus suprastraturi de nisip, argilă, dar şi depuneri nisipoase şi argiloase în acelaşi timp, iar deasupra lor se află depunerile străvechi ale Nistrului. Stratul de suprafaţă formează depozitări alveolare (de pe pante) şi de rîu.

Apele subterane ies pe alocuri sub forma unor izvoare cu debit mare. Cel mai mare debit îl are izvorul care se află în defileul pîrîului Saharna. O parte din apele lui este captată, cealaltă cade peste pietre, formînd cascade şi lacuri nu prea mari.

Pîraiele Saharna (10 km) şi Stohnaia (6 km) pe cursul sau inferior au format defileuri foarte pitoreşti. Saharna formează 22 de cascade, dintre care cele mai mari se află la ultimul meandru al pîrîului către est. Cărăruşa sinuoasă, care duce prin poiana, unde se află casa pădurarului, este plină de suspans. Ea şerpuieşte printre mărăcinişurile de corn, alun jugastru (arţar), paltin de munte, arţar tătăresc (sau gladiş), ulm. Pe fundalul alb al rîpei se întrevăd tulpinile întunecate ale vişinilor turceşti, rădăcinile cărora ajung departe printre crăpături, mulţumindu-se cu rezerve foarte modeste de apă. Alături se extind crengile de scumpie, care sînt mult mai vizibile toamna. Cea mai spectaculoasă vedere este, desigur, cascada, gălăgia căreia, se face auzită deja după prima cotitură a cărăruşei de cornişă. Am văzut această cascadă în multe filme, autorii cărora au rămas vrăjiţi de peisajele locale minunate. Cascada cade de la înălţimea de 4 m, iar în locul căderii ei s-a format o excavaţie de pînă la 10 m adîncime, numită «Groapa Ţiganului».

Aşa precum demonstrează cercetările arheologice, pe teritoriul Saharnei şi prin împrejurimi influenţa omului asupra naturii a fost deosebit de intensă şi de durată. În zona Nistreană, conform afirmaţiilor arheologilor, era leagănul culturii tripoliene. În urma săpăturilor arheologice sînt descoperite aşezări tripoliene pe fiecare promontoriu potrivit pe timpuri pentru trai, lîngă fiecare pîrîiaș nu prea mare, inclusiv, şi pe rîuleţul Saharna. Vestigiile descoperite în timpul săpăturilor din satul Echimăuţi (la 5 km de Saharna), dovedesc, că locuitorii acestor locuri deja atunci se ocupau cu creşterea animalelor şi cu agricultura străveche: de afînare a solului cu săpăliga şi că foloseau apa, care era trasă prin ţevi de lut. Tripolienii locuiau în aşezări numeroase, nu mai puţin de 90 de case în fiecare, situate concentric. Aşezări tripoliene (în mileniile VI—III î. e. n.) erau mai multe, decît pe acelaşi teritoriu în prezent. La fiecare 15-20 de ani însă oamenii plecau din locurile adaptate pentru trai, părăsind pămînturile epuizat și mergeau mai departe.

Un element caracteristic pentru cultura tripoliană era ceramica pictată de cele mai diverse forme, dimensiuni, culori, fiind și foarte delicată. Tripolienii au atins perfecţiunea în ce priveşte măiestria de a executa arme din piatră, os şi corn.

Deasupra pe stîncile expuse tuturor ploilor şi vînturilor se întinde platoul triunghiular, acoperit cu iarbă mătăsoasă. Aici, sub învelişul verde, pămîntul ascunde o cetate străveche a dacilor. Rămăşiţele cetăţii sînt apărate din ambele părţi de maluri abrupte, care formează un promontoriu stîncos, din cea de-a treia parte fiind protejat de rămăşiţele unui val de pămînt. Toate acestea demonstrează că din timpuri străvechi aceste teritorii au fost leagănul civilizaţiei geto-dacice.

Chiar la intrarea în Defileul Saharna din partea Nistrului, deasupra localităţii se înalţă o stîncă cenuşie, care aminteşte un palat din Evul Mediu. Pe peretele stîncii se pot desluşi pete negre – „ferestre" − martori tăcuţi ai muncii cioplitorilor în piatră. Istoria acestei stînci se pierde în adîncul anilor, iar numele său neobişnuit „Grimidon", ne duce cu gîndul la trecutul său misterios. Dimineaţa locuitorii Saharnei au obiceiul să arunce o privire către stînca renumită şi să repete pentru sine, la fel ca şi străbunii săi „Grimidon e la locul sau, deci totul e bine". În prezent pe vîrful acestei stînci este construită o capelă. Rîulețele mici Saharna și Stohnaia traversează versantul estic al dealului, formînd un amfiteatru din sîntînci în jurul satului. Unindu-se rîulețele au întretăiat Defileul, adîncimea căruia ajunge uneori pînă la 160-175 de metri.

Din timpuri străvechi Saharna e renumită cu Mănăstirea Sf. Treime, fondată în anul 1776 de către Vartolomeu Crivorucico şi care astăzi este declarată monument de istorie şi arhitectură. Datorită talentului constructorilor necunoscuţi, pereţii frumoşi ai mănăstirii s-au înscris de minune în acest peisaj. Mănăstirea este situată parcă într-o cupă din piatră, care s-a format în rezultatul rotunjirii stîncilor abrupte. Privindu-le de sus, aceste pante par munţi cu creste, care se pierd în ceruri. La mijlocul secolului al XIX-lea a fost construită încă o biserică de iarnă. Mănăstirea Saharna a devenit loc al pelerinajului credincioşilor din republică, dar şi a oaspeţilor din alte ţări. Prin aceste locuri au fost create numeroase trasee turistice. Este destul de aglomerat pe teritoriul mănăstirii şi a Defileului din rezervaţie în zilele de odihnă şi în cele de sărbătoare Aceste locuri sînt pitoreşti în orice anotimp, atît datorită reliefului localităţii, cît şi a vegetaţiei abundente de pe pantele defileului. Dar deosebit de frumoase sînt aceste locuri toamna tîrziu, cînd arbuştii îmbracă haina cu nuanţe de roşu aprins şi auriu. Excursiile prin această rezervație trebuie organizate pe durata întregii zile, pentru a avea timp să vedeți cel puțin principalele puncte de atracție din aceste locuri.

Prezintă un interes deosebit mănăstirea în stîncă, săpată încă prin secolele XIV-XV în stînca din partea dreaptă a pantei.

În preajma defileului se află sat nu prea mare, dar la fel de frumos − Saharna, care urcă pe panta domoală a podişului. Şi de la orice înălţime a defileului se deschid privelişti minunate spre Nistru.

Pe parcursul ultimilor ani mănăstirea s-a extins considerabil, au fost construite o mulțime de clădiri noi, au fost complet renovate ambele biserici ale mănăstirii. În prezent are loc construcția unei galerii acoperite deasupra izvorului cu locul pentru îmbăiere. A fost construită o clădire auxiliară la biserica rupestră, au apărut noi crucifixuri, foișoare. Chiar în panta defileului a fost tăiat în piatră un șantierul de construcții mare, pe care au fost ridicați pereții unei structuri masive de beton masiv, posibil a clădirii administrației locale și a unui hotel pentru pelerini și turiști. În general, mănăstirea a pierdut din fosta sa austeritate și sobrietate, devenind mult mai pompoasă și prea luxuriantă. Dar totuși rămîne a fi una dintre destinațiile preferate ale numeroșilor vizitatori, mai ales, în zilele sărbătorilor religioase mari.