Spre compartiment: Natura şi turismul
28 mai 2015, 14:20 Natura şi turismul views 9664
Mişcarea Ecologistă a cerut ameliorarea situaţiei din fondul forestier naţional
Foto: wikipedia.org
28 mai 2015, 14:20 Natura şi turismul views 9664

Mişcarea Ecologistă a cerut ameliorarea situaţiei din fondul forestier naţional

Fără o intervenţie urgentă şi profundă din partea Guvernului, starea dezastruoasă din fondul forestier naţional poate provoca o catastrofă ecologică şi nemulţumiri social-comunitare de proporţii. Declaraţia face parte dintr-o scrisoare deschisă adresată Prim-ministrului Chiril Gaburici de Mişcarea Ecologistă din R. Moldova, făcută publică ieri la o conferinţă de presă de către preşedintele organizaţiei, Alecu Reniţă, comunică MOLDPRES.

În mesaj se face referire la modelul de administrare a pădurilor stabilit în perioada 2001-2009, care „include scheme coruptibile de estorcare de bani din contul tăierilor masive de arbori".

Pentru a depăşi situaţia în care se află pădurile din ţară, autorii scrisorii au propus să fie demarate reforme instituţionale în sectorul forestier, să fie legiferate politicile silvice elaborate cu susţinerea organismelor internaţionale, fiind clar delimitate responsabilităţile de reglementare, de gestiune şi de control.

Totodată, Mişcarea Ecologistă a propus să fie abrogat Regulamentul nr.187 din 2008, „prin care mii de hectare din pădurile statului sînt înstrăinate şi sînt date în arendă pe 49 de ani, ceea ce înseamnă în realitate privatizarea camuflată a bunurilor publice".

Solicitat de MOLDPRES, Serviciul de presă al Agenţiei de Stat „Moldsilva" a informat că din cele 842 de contracte de arendă a pădurilor pe o suprafaţă de circa 15 mii de hectare, încheiate în perioada 2008-2012 , pînă în prezent au fost reziliate prin judecată sau de comun acord 147 de acte (aproximativ opt mii de hectare de pădure). Astfel, la ora actuală sînt date în arendă cu scop de recreere sau de gospodărire cinegetică 2,4% din suprafaţa totală a fondului forestier gestionat de agenţie.

Totodată, Agenția "Moldsilva" a suspendat procesul de dare în arendă a fondului forestier care se află în gestiunea instituției. O decizie în acest sens a fost luată de către o comisie specială a instituţiei în august 2012.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

ecologie , paduri , Moldova , Chiril Gaburici

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1803
Populația:
988 locuitori

Haragîș este un sat şi comună din raionul Cantemir. Haragîș este unicul sat din comuna cu același nume. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Cantemir și la 116 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 988 de locuitori. Satul Haragîș a fost menționat documentar în anul 1803.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.