|
În Moldova dergradează terenurile
Republica Moldova dispune de circa 81 de mii de hectare de terenuri degradate care ar fi impracticabile în agricultură sau ar necesita investiţii financiare considerabile. Potrivit datelor Ministerului Mediului, alte circa 800 de mii de hectare de terenuri sunt afectate de procesele erozionale şi au nevoie urgent de măsuri de ameliorare, inclusiv prin crearea unei reţele de perdele forestiere de protecţie, pentru că riscă să-şi diminueze fertilitatea, transmite Radio Moldova Actualităţi.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului, emis cu ocazia Zilei Mondiale a Pădurilor, marcată pe 21 martie, 13,7% din teritoriul Republicii Moldova este acoperit cu vegetaţie, iar suprafaţa acoperită cu păduri este de 10,9%. Pentru comparaţie, suprafaţa împădurită a Europei este de 29%.
Specialiştii de mediu atenţionează că prima ediţie a Cărţii Roşii includea 55 de specii pe cale de dispariţie, a doua ediţie includea deja 242 de specii, iar ultima ediţie - 427 de specii.
În acest context, principalul scop al politicii de mediu în domeniul conservării diversităţii biologice, constituie restabilirea la un nivel optim a diversităţii biologice şi peisagistice, elaborarea şi implementarea măsurilor eficiente pentru conservarea acestora, în conformitate cu cerinţele internaţionale şi naţionale.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1898
- Populația:
- 611 locuitori
Ţambula este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Satul are o suprafaţă de circa 0.81 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 4.32 km. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pălăria, Octiabriscoe și Ţambula. Satul Țambula se află la distanța de 24 km de orașul Sîngerei și la 128 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 611 oameni. Localitatea a fost întemeiată în anul 1898.
Comentarii
(0)