|
Moldova sărbătoreșe Ziua Națională a Vinului
Pentru al 19-lea an consecutiv, în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Națională a Vinului. Spre deosebire de anii trecuți, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău sau pe străzile adiacente nu vor fi instalate standuri ale producătorilor vinicoli.
Totuși, în ziua de 3 și 4 octombrie în Scuarul Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului se vor desfășura două expoziții deosebite, dedicate celor mai selecte vinuri moldovenești. De asemenea, pentru oaspeți a fost amenajat un stand deosebit - Zona Foto "Eu deVIN sărbătoare".
Toți cei interesați de eveniment sînt îndemnați să urmărească pagina wineday.wineofmoldova.com și paginile de Facebook și Instagram „Wine of Moldova”. Programul tematic va începe la ora 10.00. Iată ce prevede acesta:
- O ceremonie oficială în care va avea loc tradiționala decernare a medaliilor de recunoștință și a premiilor dedicate reprezentanților sectorului vitivinicol.
- Expoziție-retrospectivă ce va ilustra cele mai importante momente din cei 19 ani.
- Expoziție ale etichetelor pentru sticlele de vin.
- Programe și emisiuni speciale, dedicate tradițiilor milenare în vinificație, atît la TV, cît și la radio și în mediul online, dar și diferite concursuri tematice.
- Programe speciale la toate vinăriile din țară, care își așteaptă oaspeții cu multe surprize.
"Am pregătit un program special la care toți doritorii vor putea participa online. La ora 10:00 vom transmite LIVE ceremonia de inaugurare oficială a Zilei Naționale a Vinului. Cu începere de la ora 19:00 puteți urmări un webinar de excepție la care vor participa jurnaliști, somelieri și degustători de talie mondială. Oaspeții vor participa la o degustare transcontinentală online a Vinului Moldovei", a relatat pentru Sputnik directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin.
Directorul ONVV, Gheorghe Arpentin, a menționat că mai multe vinării din Republica Moldova au pregătit programe artistice speciale cu prilejul sărbătorii. Cei care doresc să-și petreacă timpul cu un pahar de vin moldovenesc și bucate tradiționale în acest weekend au mai multe oportunități în acest sens. De asemenea, reprezentanții vinotecilor din țară pregătesc diverse surprize pentru vizitatori.
”Noi ne-am propus să divizăm Ziua Vinului în mai multe zile și să facem mici întruniri, după așa un scenariu: să vină producătorii cu vinul lor și vizitatorii, cu înscriere prealabilă, vor putea intra și gusta acele vinuri. Noi am vrea ca zilele să fie împărțite pe zone, cum ar fi ziua 1 zona Codru, ziua a doua - Valul lui Traian, evident cu respectarea normelor împotriva COVID-19. Producătorii vor face reduceri pentru consumatori”, a declarat pentru Sputnik Ivan Muntean, proprietarul unei vinoteci din centrul țării.
În anii trecuți, Ziua Vinului aduna peste 100 de mii de vizitatori moldoveni și mii de turiști străini. Anul acesta, Ziua Vinului va fi marcată și peste hotarele țării, însă într-un alt mod. 50 de jurnaliști specializați în domeniul vitivinicol vor participa la o degustare online a Vinului Moldovei, înlocuind astfel vizitele tradiționale de presă specifice sărbătorii.
Ziua Națională a Vinului este principala sărbătoare națională dedicată patrimoniului vitivinicol și Vinului Moldovei. Sărbătoarea din acesta an cu sloganul „Eu deVIN sărbătoare” va avea loc în zilele de 3 și 4 octombrie. Vinurile moldovenești sînt expuse la diverse concursuri mondiale cu renume, iar în 2019, acestea au fost prezentate la peste 43 de evenimente solemne, obținînd peste 800 de distincții și zeci de medalii de aur.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1830
- Populația:
- 114 locuitori
Lazo este un sat din cadrul comunei Alava, raionul Ştefan Vodă. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Ștefan Vodă și la 108 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 114 oameni. Satul Lazo a fost atestat în 1830 cu denumirea Iacobstal.
Comentarii
(0)