24 decembrie 2019, 15:00 Sărbători şi obiceiuri 3804

Fii eroul Noi.md cu o amintire din copilărie. Te încurajăm să ne povestești

Vin sărbătorile de iarnă și anul cel nou cu pași grăbiți ne bate la ușă.

În ajunul sărbătorilor de iarnă, depănăm cu mult dor cele mai frumoase amintiri din copilărie.

Acum, la maturitate, mai ales în perioada aceasta de poveste, cînd totul e plin de luminițe și e atmosferă de sărbătoare, e inevitabil să nu îți aduci aminte de cele mai frumoase clipe din copilărie.

Cine ar putea spune că nu are o istorie de-a dreptul memorabilă? Mai ales din perioada din perioada copilăriei...

Chiar dacă anii trec, amintirile rămîn... Tehnologia se modernizează, dar istoriile din copilărie rămîn aceleași.

Redacția Noi.md te provoacă să devii eroul nostru și să ne povestești o amintire din copilărie care te-a marcat cel mai mult. Iar noi vom avea grijă să o facem publică.

Împărtășește cu noi, nu fi zgîrcit și scrie-ne.

O poți face pe adresa electronică editor@noi.md sau Facebook.com/NOI.md/, dar și Facebook.com/EchipaNOI.md/. Așteptăm cu drag istorioara ta!

La fel, poți publica istorioara pe paginaa ta, utilizînd hashtag #istoria_mea.

Dar, cel mai important, dacă crezi că ai o istorie interesantă și nu dorești să îți divulgi identitatea, noi îți asigurăm acest secret, este nevoie doar să menționezi acest lucru.

Pentru încurajare, noi dezvăluim prima poveste din culisele redacției noastre și te îndemnăm să faci și tu la fel:

Anul Nou la etajul al nouălea

„Cu aproximativ zece ore înainte de Anul Nou, mama, îmbrăcată în mantou și pe tocuri înalte, după spectacolele festive de la Teatrul de Operă și Balet, reuşea să cumpere cel mai mare brad de Crăciun și să-l urce la etajul al nouălea al blocului nostru. Bradul era înalt de un etaj şi jumătate şi pufos. Pentru a-l aduce în apartament, tata îl scurta cu atenție pe palierul de lîngă ascensor, apoi îl instala printr-o minune pe suportul cruciform, în camera cea mare.

Împreună, scoteam din cămară o cutie în care erau decorațiuni de brad, beteală, cărți poștale, scrisori. Întotdeauna, la început dădeam de două, iar mai tîrziu de trei ghirlande. Una dintre ghirlande – una chinezească - era foarte fragilă, cealaltă era sovietică, avînd luminiţe sub formă de flori de castan neînflorite. Ghirlandele erau foarte încîlcite, în ciuda faptului că acum un an, atunci cînd le-am scos de pe brad, le-am aranjat perfect. De fiecare dată, ne părea că nici într-un an de zile nu vom reuşi să le descîlcim.

Tata începea să dezlege liniştit nodurile. Împreună întindeam firele, desfăcînd larg braţele. Dar cele patru mîini ale noastre nu erau suficiente pentru a face față sarcinii aparent imposibile și din cînd în cînd spetezele scaunelor intrau şi ele în „dansul cu brațele desfăcute” pe care îl „dansam”.

Practic, nu vorbeam în acele clipe. Liniştea era întreruptă, ba chiar nu întreruptă, ci evidenţiată de o frîntură de cîntec, intonat de tata. Fluiera încetişor o melodie, privindu-mă din cînd în cînd. Improvizație. De obicei, aşa cînta vara, în maşină, atunci cînd mă aducea sau mă ducea la sat, la bunică-mea Dunea.

Aceste ghirlande sînt nişte „mistere ale lucrurilor rămase neexprimate”, întrebări care nu au fost puse timp de un an, unul la unul cu tata, un an întreg rămas în urmă și o pauză-dans-dialog înainte de o nouă etapă de timp.

Aşteptam aceste ghirlande în fiecare an. Pentru a fi sigur, am început să le încîlcesc înadins atunci cînd le strîngeam, punîndu-le mai neglijent în cutie. Dar, de fiecare dată, erau alte 10 ore înainte de..., alți brazi, alte noduri, amintiri, dar mereu aceeaşi privire, acelaşi dans de retragere tăcută alături de tatăl meu, o încercare de a înțelege tot ce a fost și va fi, și întrebările celea fără de răspuns, în timp ce melodia sună cu 10 ore înainte de...”

Dănilă Voinarovschi