|
Foto: nationalmuseum.md |
O expoziţie de vestigii arheologice a fost inaugurată la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Fondul Provocărilor Mileniului Moldova, Agenţia Naţională Arheologică şi Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei au lansat în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului expoziţia fotografică şi un catalog al descoperirilor arheologice efectuate pe traseul Sărăteni-Soroca, reabilitat în cadrul Programului Compact, informează MOLDPRES.
Solicitată de MOLDPRES, directorul executiv al Fondului Provocările Mileniului Moldova Valentina Badrajan a afirmat că a fost o surpriză plăcută cînd au fost descoperite vestigii de o valoare istorică şi culturală importantă, care vin să integreze imaginea despre viaţa şi activitatea oamenilor din acest spaţiu geografic de acum şapte mii ani, despre tradiţiile şi valorile predecesorilor noştri.
Potrivit sursei citate, aceste realizări se datorează în mare parte parteneriatului eficient dintre Fondul Provocările Mileniului Moldova, instituţia ce implementează Programul Compact şi Agenţia Naţională Arheologică.
Cercetările au fost efectuate la cele mai vechi situri arheologice: staţiunea preistorică de tip Precucuteni de la Rogojeni, aşezările antice de la Alexandru cel Bun şi Brînzenii Noi, movilele funerare de la Brînzenii Noi, Rogojeni, Stoicani etc. Descoperirile cuprind numeroase vase ceramice de uz comun şi de prestigiu (frumos decorate cu motive geometrice adîncite, canelate şi imprimate), unelte şi arme de silex, piatră, os şi corn, obiecte de podoabă şi cult etc.
Expoziţia va funcţiona timp de o săptămînă, după care va fi prezentată în mai multe localităţi ale ţării.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1453
- Populația:
- 2407 locuitori
Şirăuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Şirăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Şirăuţi este situat la o distanță de 3 km de oraşul Lipcani, 31 km de oraşul Briceni şi 250 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2407 oameni. Atestat documentar la 1453, satul Şirăuţi s-a aflat timp îndelungat în proprietatea mănăstirii Putna.
Comentarii
(0)