Spre compartiment: Istoria
06 decembrie 2015, 12:20 Istoria views 22398
06 decembrie 2015, 12:20 Istoria views 22398

Piramida lui Keops are 20 mii de ani?


Foto: adevarul.ro

Într-un efort de a demonstra că Marea Piramidă de la Gizeh este cu 15.000 de ani mai veche, doi studenţi germani de la Universitatea din Dresda au vandalizat pereţii uneia dintre camerele mortuare, rîcîind un cartuş pe care era înscris numele lui Khufu (Keops), scrie io9.com.

Profitînd de turbulenţele politice şi sociale din Egipt, ei au scos apoi ilegal din ţară pigmentul, ducîndu-l în Germania, pentru analize. Nicio supriză cînd autorităţile egiptene şi germane s-au arătat revoltate de faptele acestora. Cei doi, însă, consideră reacţiile drept o parte a unei „conspiraţii antice" şi că „vechea gardă" ascunde „adevărul". Cartuşul cu numele lui Khufu (Keops) se află înscris într-una din camerele micuţe de deasupra celei mortuare din Marea Piramidă de la Gizeh. Ideea celor doi e următoarea: piramidele au fost doar recondiţionate de către faraonii Regatului Vechi al Egiptului, fiind dovada unei civilizaţii antice avansate. Ei argumentează că datarea oficială a piramidei, din secolul 26 î.e.n se bazează doar pe cartuşul din camera respectivă.

Cei doi spun că „analizele" lor pe baza fragmentelor sprijină teoria potrivit căreia data construcţiei pentru Marea Piramidă este mult mai veche decît perioada domniei lui Khufu.

Desigur, arheologii au respins teoria lor drept un nonsens bazat pe conspiraţii, şi citează ca dovezi mai multe înscrisuri din papirusuri, blocuri de piatră din rampa folosită, însemnări ale expediţiilor comerciale pentru materiale de construcţie sau excavarea unei tabere imense unde au locuit constructorii.

Ambasada Germaniei la Cairo a făcut publică o declaraţie în care condamnă acţiuniea celor doi. Iar ministrul egiptean al Antichităţilor a criticat incidentul, caracterizîndu-l drept „o violarea a moştenirii antice a Egiptului şi a Marii Piramide în particular – singurul monument din cele şapte minuni ale lumii care mai supravieţuieşte".

Trecerea ilegală a probelor violează legile internaţionale şi convenţiile UNESCO. Studenţii au fost trecuţi pe listă neagră şi vor fi arestaţi dacă mai calcă prin Egipt.

Sursa: adevarul.ro

Cuvinte cheie:

piramida , istoria , Egipt

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1656
Populația:
3012 locuitori

Carahasani este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Carahasani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ștefan Vodă și la 119 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3012 oameni. Satul Carahasani a fost menționat documentar în anul 1656.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.